Ancheta Statistică în Agricultură, realizată în Dâmboviţa, a pus în evidenţă câteva aspecte organizatorice şi unele tendinţe, în anul precedent.
Ec. Elena Brezeanu, directorul Direcţiei de Statistică, a precizat că cele 224.338 hectare de teren agricol sunt împărţite între 1.165 exploataţii agricole cu personalitate juridică şi 140.549 exploataţii de subzistenţă şi semisubzistenţă, fără personalitate juridică.
Suprafaţa medie de teren agricol este de 1,58 ha/gospodărie, observându-se însă o creştere a suprafeţei medii pe fermele mari, la 51,3 hectare, ceea ce înseamnă menţinerea unei tendinţe de comasare a terenurilor arabile.
Suprafeţele de păşuni din judeţ însumează 55.392 hectare iar terenurile arabile 152.857 hectare.
În ferme agricole mari sunt lucrate suprafeţe însumând mai puţin de o cincime din terenul arabil. În Dâmboviţa nu sunt exploataţii foarte mari, care să depăşească 1.000 de hectare. Legat de ponderea culturilor, 60% din total reprezintă culturi de cereale păioase şi porumb.
Tendinţă redusă de comasare a terenurilor agricole
Date: