De ani de zile, transportatorii ilegali de persoane fac legea pe unele dintre principalele trasee din judeţ. Poliţiştii spun că aplică sancţiuni, dar piraţii se întorc a doua zi la lucru. Chiar dacă există curse de maxi-taxi pe aceste trasee, pentru că biletele de călătorie sunt mai ieftine la „şoferii de ocazie”, oamenii îi preferă pe aceştia. În aceste condiţii, neducând lipsă de clienţi, zeci de transportatori ilegali profită de această situaţie şi încasează sume destul de mari din transportul ilegal de persoane, fără a plăti vreun leu la stat. Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa au continuat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul transportului de persoane. Astfel, poliţiştii au depistat doi bărbaţi pe raza oraşului Găeşti, în timp ce efectuau transport de persoane, pe ruta Găeşti-Bucureşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei în cauză nu sunt autorizaţi, conform legii, pentru a efectua transport public de persoane. Pe numele conducătorilor auto au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „exercitare, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale”, faptă prev. şi ped. de art. 348 din Codul Penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet. Potrivit art. 7 din Lege, transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere se poate executa numai de către transportatori autorizaţi. Această problemă a fost rezolvată pentru o perioadă scurtă de timp, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2010, care a introdus în art. 55, alin. (3), din Legea nr. 38/2003, o nouă literă, lit. „g”, prin care efectuarea de transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor art. 7 din aceeaşi lege, se sancţiona cu amendă contravenţională de la 1.000 lei la 5.000 lei. În perioada scurtă cât au fost în vigoare aceste prevederi legale, fenomenul de taximetrie ilegală a cunoscut o diminuare semnificativă. Ulterior, prin Legea nr. 168/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2010, a fost abrogată lit. g, fapt ce a dus la o creştere a fenomenului de taximetrie ilegală.