Maimuţa miliardară

Cu ocazia organizării Salonului Agriculturii, în Franţa, a avut loc cea de-a 11-a ediţie a concursului de guiţat. Trebuie să precizăm că există o mică diferenţă: dacă Salonul este dedicat în exclusivitate agricultorilor francezi, la concursul de guiţat poate participa oricine indiferent de ţara de origine. Concurenţii trec prima dată prin etapa de preselecţie, în cea finală ajungând doar opt dintre ei care dovedesc că sunt capabili să guiţe perfect. Concursul se bucură de o afluenţă foarte mare de public. Unii dintre spectatori chiar au remarcat că este singurul concurs unde nu există cenzură, concurenţii putând guiţa în deplină libertate. O altă condiţie pentru a participa la concursul de guiţat este aceea că toţi concurenţii trebuie să poarte o mască cu aspect de porc şi un costum care să le dea cât mai veridic posibil culoarea pielii porcului. La ediţia din acest an, aspect inedit, a participat şi o femeie. Deşi s-a calificat în fnală, nu a reuşit să câştige marele premiu care a revenit lui Noel Jamet, 48 de ani, care a reuşit performanţa de a câştiga de cinci ori titlul de cel mai bun guiţător. Anul acesta competiţia a fost destul de strânsă deoarece, dacă până în 2014 marele premiu era câştigat de francezi, acum aceştia au fost pe punctul de a-l pierde deoarece concurenţii belgieni, spre surprinderea juriului s-au dovedit buni stăpâni ai artei guiţatului. Mai trebuie să precizăm că nu oricine poate face parte din juriu, la acest concurs. Cei care fac selecţia şi departajarea concurenţilor trebuie să fie foarte buni cunoscători ai modului în care guiţă porcul, motiv pentru care nu se acceptă concurenţii care dau dovadă de slabe calităţi în imitarea sunetelor scoase de un porc.
Totuşi lumea este plină de ciudăţenii. în afară de concursul de guiţat, un alt fapt a atras atenţia întregii massmedia din Asia prin ineditul său. Astfel, o familie foarte bogată de indieni a lăsat prin testament întreaga lor avere maimuţei pe care o aveau ca animal de companie. După cum au declarat jurnaliştilor din India, familia a spus că o parte din succesul pe care l-au avut pentru a deveni bogaţi se datorează acestui animal care, de multe ori, în momentele lor de tensiune nervoasă le-a descreţit frunţile. Brajeş Srivastava şi soţia sa Şabista nu au copii, considerând astfel maimuţa ca pe propriul lor copil şi, în numele momentelor plăcute de care au avut parte datorită animalului, au decis ca acesta să fie unicul lor moştenitor, chiar dacă cei doi au totuşi rude. Srivastava a declarat că este perfect conştient că lumea va spune că a îneb-unit, dar în realitate maimuţa le-a oferit mult mai multe momente plăcute decât le-au oferit vreodată cunoscuţii şi rudele lor. Srivastava a mai spus că, dacă vor muri înaintea maimuţei, au hotărât prin testament ca aceasta să aibă parte de cele mai bune condiţii de viaţă. în final, Srivastava a dezvăluit şi motivul pentru care a decis să întoarcă definitiv spatele rudelor sale şi ale soţiei. După ce s-au căsătorit, conform tradiţiei respectată cu rigurozitate, atât tatăl său cât şi cel al soţiei sale i-au alungat lăsându-i pe drumuri. în anul 2004, Srivastava a adoptat o maimuţă şi din acel moment norocul a început să le surâdă celor doi soţi, devenind foarte bogaţi. în prezent au una dintre cele mai luxoase case din statul Uttar Pradeş, aflat în nordul Indiei. Din 2004 până în prezent, de când le-a intrat maimuţa în casă, cei doi soţi au reuşit să devină proprietari de terenuri şi să aibă un cont substanţial în bancă. Şabista Srivastava a devenit una dintre femeile avocat de succes din India, iar soţiul său Brajeş Srivastava a ajuns să fie patronul la mai multe întreprinderi, printre care un post de televiziune şi o fabrică de făină. Deoarece maimuţa le-a adus noroc, cei doi soţi au decis ca postul de televiziune şi fabrica de făină să poarte numele acesteia: Şunmun. Cei doi soţi sunt fiecare în vârstă de 48 de ani. Maimuţa Şunmun are 10 ani, dar s-ar putea să supravieţuiască soţilor Srivastava deoarece aparţine unei specii care poate ajunge până la vârsta de 35-40 de ani. în semn de apreciere că le-a adus noroc în viaţă, maimuţei i s-a dat propria sa cameră unde beneficiază de aer condiţionat. Pentru a nu muri de tristeţe, maimuţei Şunmun i-a fost cumpărată o femelă numită Bitti. Soţii Srivastava fac tot posibilul ca cele două maimuţe să se simtă foarte bine. Astfel sunt respectate gusturile lor culinare, cele două maimuţe adorând mâncărurile chinezeşti şi bând doar ceai indian şi suc de mango. în fiecare an soţii Srivastava organizează o petrecere prin care aniversează ziua în care cele două maimuţe s-au… căsătorit. La petrecere sunt invitate sute de persoane care au statutul de prieteni ai celor doi soţi. Tot prin testament a fost stabilit ca după moartea maimuţei Şunmun averea să fie folosită pentru protejarea tuturor maimuţelor din India care, după cum se ştie, sunt în realitate foarte maltratate. Poate părea ciudat gestul soţilor Srivastava dar pentru cine cunoaşte obiceiurile şi mentalitatea indienilor acest lucru nu este ciudat. Trebuie precizat faptul că şi acum, în India, tinerii nu se pot căsătorii decât dacă au acordul părinţilor. De regulă căsătoriile se fac numai din interes financiar. în plus, chiar şi acum, în India, societatea este împărţită pe caste, ca în Evul Mediu. Exact ca atunci şi acum nu se permit căsătorii între persoane care nu provin din aceeaşi castă. Adevărul este că Şabista provenea dintr-o castă superioară soţului ei, acesta fiind motivul care a determinat cele două familii să interzică căsătoria, dar sentimentul de iubire fiind foarte puternic cei doi tineri au refuzat să se supună familiilor din care proveneau, căsătorindu-se împotriva voinţei acestora. Rezultatul: cei doi au fost alungaţi fără menajamente în stradă, o perioadă de timp trăind foarte greu până când, întâmplare sau nu, semn al destinului, maimuţa Şunmun le-a intrat în casă, moment din care cei doi soţi au început să cunoască binefacerile prosperităţii. Deoarece nu au putut să aibă copii, din superstiţie sau poate doar din cauza ataşamentului faţă de maimuă, cei doi au hotărât ca aceasta să devină moştenitoarea întregii lor averi care după moartea lui Şunmun va fi folosită, aşa cum s-a precizat, pentru protejarea tuturor maimuţelor din India.
O întămplare care a avut loc în Japonia miercuri, 25 februarie, a făcut rapid înconjurul lumii. într-un templu budist s-a desfăşurat ceremonia tradiţională. Un preot, înconjurat de fumul de tămâie a recitat câteva sutra, rugăciuni pentru a-i oferi decedatului liniştea sufletească. După cum am spus, ceremonia a respectat toată procedura tradiţională, singurul aspect inedit fiind faptul că ceremonia de înmormântare, inclusiv ceremonialul, au fost efectuate pentru a onora un câine. Inedit nu este doar faptul că s-a oficiat o slujbă de mormântare pentru un câine, inedit mai este şi faptul că respectivul patrupet era unul dintre câinii roboţi Aibo produşi în serie în Japonia. începând cu anul 2006 câinii roboţi au început să fie tot mai căutaţi de către japonezi. Prototipul a fost creat în anul 1999 de către compania japoneză Sony. Pentru prima dată în istoria întregii omeniri, roboţii, chiar dacă de data aceasta nu erau prea sofisticaţi, având aspect de câine, au început să pătrundă în viaţa de zi cu zi a japonezilor. Când a fost proiectat şi pus în vânzare, câinele robot Aibo a produs o aşa de mare senzaţie în rândul japonezilor încât în primele 20 de minute au fost cumpăraţi 3.000 de câini roboţi, la preţul de 250.000 de yeni bucata, echivalentul a 1.850 de euro la actualul curs de schimb. Câinele robot Aibo are câteva calităţi care într-adevăr i-au uimit pe oameni: poate să simuleze candoarea, este capabil să-şi dezvolte limitat o personalitate proprie, poate imita manifestările emotive ale unui câine, se poate deplasa fără să fie telecomandat şi, cel puţin ultima versiune a câinelui robot Aibo, poate vorbi. în prezent, în Japonia există 150 de mii de posesori de câini roboţi. Din păcate din motive financiare în martie 2014 a trebuit să fie închisă „Aibo clinic”, o firmă care oferea îngrijiri „veterinare” câinilor roboţi. în scurt timp a fost înfiinţat un alt centru de reparare a câinilor roboţi dar, din păcate, din cauza faptului că se găsesc din ce în ce mai greu piese de schimb, lista de aşteptare pentru câinii roboţi defecţi a devenit destul de lungă. Preotul Bungen Oi este cel care a oficiat în ianuarie, anul acesta, prima ceremonie de înmormântare a unui câine robot, în templul Kofukuji din prefectura Isumi aflată la est de Tokyo. Preotul budist a declarat că a fost foarte entuziasmat de interesantul decalaj provocat de onorarea religioasă a unei tehnologii de vârf prin ceremonii budiste. Firma Sony este prima, la nivel mondial, care a decis să transforme robotul într-o realitate cotidiană, făcându-l parte indispensabilă din viaţa zilnică a oamenilor. în Japonia, 300 de societăţi specializate în cibernetică şi robotică au decis să-şi unească eforturile pentru a fabrica, dezvolta şi vinde pe piaţă aproape 100 de roboţi ultrasofisticaţi care să aibă fie rolul de prieteni ai oamenilor, fie rolul de asistenţi pentru persoanele învârstă. Câinele robot Aibo a fost primul pas, iar firma Sony este decisă să fabrice şi să lanseze pe piaţa… oameni roboţi. Dacă pentru restul lumii această ambiţie ţine de science fiction, în Japonia a început să devină o realitate.
Oameni normali, fără inhibiţii şi dispunând de o anumită facilitate financiară, doi tineri olandezi au decis să-şi petreacă luna de miere în Sri Lanka. Au ales, după ce au ajuns în insulă, un cadru cât mai splendid pentru a face fotografii. La un moment dat, soţul, în vârstă de 35 de ani, a început să meargă cu spatele pentru a-şi încadra cât mai bine soţia în fotografia pe care avea de gând să o facă. Cuminte, soţia a pozat zâmbind şi uitându-se la soţul care tot mergea cu spatele, făcând cinci, zece, douăzeci de paşi până când a rămas cu gura căscată deoarece acesta a dispărut brusc. Săracul soţ, nefiind atent a căzut de la înălţimea de 1.200 de metri, fiind în mod miraculos salvat de un… copac. După cum a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, când a avut loc evenimentul, Jayanath Jayaweera, purtătorul de cuvânt al armatei din Sri Lanka, tânărul soţ a avut un noroc chior deoarece copacul care l-a salvat crescuse şi se dezvoltase chiar în unul din pereţii prăpastiei, aflat la 40 de m sub locul din care a căzut tânărul căsătorit. Pentru recuperarea acestuia, deoarece peretele prăpastiei era foarte abrupt, a fost nevoie de 40 de soldaţi, dar ţinând cont de faptul că starea drumurilor în Sri Lanka este mai proastă decât în România, olandezul a fost transportat pe umeri, de către soldaţi, pe o distanţă de 5 km până la cel mai apropiat spital. Prăpastia „World’s End” se găseşte în cea mai frumoasă rezervaţie naturală din Sri Lanka, Horton Planis, foarte frecventată de către turiştii străini. După incidentul cu turistul olandez, autorităţile din Sri Lanka au decis să pună din 10 în 10 m, pe marginea prăpastiei câte un panou pe care au scris: „în caz că vreţi să faceţi o fotografie, nu mergeţi cu spatele!”.