Pompierii din cadrul Detaşamentului Târgovişte au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Hotelul Valahia dinTârgovişte. Flăcările au pornit de la etajul III al clădirii şi imediat s-a instalat panică în rândul persoanelor cazateşi al angajaţilor. Câteva personae au fost rănite, iar altele au rămas blocate în încăperile inundate cu fum. Din fericire, acesta a fost un exerciţiu tactic, cu forţe şi mijoace în teren, cu tema „antrenare a personalului operativ pentru intervenţii de stingere şi salvare – evacuare a persoanelor la obiective turistice de cazare (simulare incendiu)”. În cadrul exerciţiului au avut loc: simularea unui incendiu, evacuarea hotelului, căutarea şi salvarea persoanelor surprinse în interior, acordarea primului ajutor medical eventualelor victime. Având în vedere apropierea momentului deschiderii sezonului estival, apreciem că desfăşurarea acestui exerciţiu este benefică atât pentru administratorii spaţiilor de cazare, cât şi pentru cetăţeni, în contextul în care într-o situaţie de urgenţă, pe fondul neatenţiei, a panicii şi a confuziei, apar o multitudine de pericole, iar personalul hotelier şi turiştii trebuie să cunoască modul de acţiune într-o situaţie de urgenţă.
Trafic îngreunat şi accident pe podul de pe strada Petru Cercel din Târgovişte
Pompierii târgovişteni au asigurat zona şi au descarcerat victimile soldate în urma unui accident rutier pe podul de pe strada Petru Cercel din Târgovişte. Şi în acest caz este vorba tot de o simulare. Pe podul de pe strada Petru Cercel s-a executat un exerciţiu având scopul de antrenare a personalului operativ pentru intervenţii de descarcerare şi salvare de persoane din medii greu accesibile, unde accesul nu se poate face decât în plan vertical.
Incendiu izbucnit la Hotelul Valahia din Târgovişte
Date: