Vitralii – Lummini şi umbre Adevăruri incomode (II)

Col. (r) Viorel Sârbu abordează un subiect foarte delicat în articolul „Dreptate sau strâmbătate?”. După cum precizează autorul, în „curând se vor împlini 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, în legătură cu care multe aspecte au rămas încă neelucidate, atât din punct de vedere juridic, cât şi al adevărului istoric. îmi vine greu să rememorez evenimentele derulate la Sibiu începând cu 22 decembrie 1989, evenimente care mi-au marcat viaţa profesională, personală şi falimială, cunoscut fiind faptul că, de regulă, fiinţa umană încearcă să uite umilinţele, suferinţele şi întâmplările abominabile trăite, să le înghesuie şi să le închidă într-un sertar al memoriei. Cu toate acestea, uneori amintirile revin şi redeschid rănile necicatrizate încă ale sufletului. Cele întâmplate atunci au creat adevărate drame în familiile colegilor ofiţeri şi subofiţeri asasinaţi, răniţi în urma gloanţelor trase de militari. Ele constituie traume garve pentru cei rămaşi cu handicap fizic, pentu cei care au fost maltrataţi, reţinuţi ilegal, umiliţi şi supuşi la rele tratamente pe durata în care s-au aflat în sala de sport şi în bazinul de înot al UM 01512, comandată de «eroul Sibiului» lt. col. Dragomir Aurel, pentru cei care au fost internaţi în Spitalul Judeţean Sibiu, condus în timplul evenimentelor de către cpt. Tobă Francisc, care s-a autointitulat comandantul militar al instituţiei sanitare menţionate. (… ) Situaţii cu urmări dramatice au trăit şi cei care au fost condamnaţi, respectiv şeful inspectoratului, şefii Securităţii şi Miliţiei judeţene, precum şi ofiţeri cu funcţii de comandă din cele două subunităţi, care au fost încarceraţi în diferite penitenciare pe baza unor încadrări juridice greşite, aberante şi netemeinice (genocid, omor deosebit de grav etc.). După perioade de detenţie de până la 2 ani, instanţele militare de recurs au dispus ulterior eliberarea lor şi casarea sentinţelor. De menţionat este faptul că reţinerea, arestarea, condamnarea, inclusiv eliberarea acestor oameni au fost acte arbitrare, chiar şi în condiţiile schimbării de regim, aşa după cum s-au întâmplat”. Col. (r). Viorel Sârbu pornind de la un studiu de caz, practic ale abuzurilor săvârşite în primele două săptămâni după declanşarea Revoluţiei din decembrie, pune în discuţie o serie de aspecte care au rămas neelucidate până în prezent: cine a declanşat cu adevărat Revoluţia din decembrie care în prima fază a fost o lovitură de stat?, cine a avut interesul să ascundă marele adevăr care a însemnat transformarea României într-o simplă piaţă de desfacere pentru mărfurile produse direct de occidentali sau prin intermediul filialelor pe care aceştia le aveau în Turcia şi în Asia? De asemenea, Viorel Sârbu, în mod indirect repune în discuţie marea problemă a existenţei teroriştilor, deşi, din foarte puţinele date care au ajuns să fi publicate în mass-media, se pare că nu au existat terorişti. Se pare că armata, conştient sau nu, ne referim la unii ofiţeri superiori, şi-a asumat rolul teroriştilor. De asemenea, colonelul Viorel Sârbu redeschide prin materialul său referitor la Sibiu şi un alt aspect: câtă vină şi responsabilitate are Televiziunea Română care în acea perioadă, decembrie ’89, a contribuit din plin nu numai la derutarea maselor prin răspândirea de ştiri false, dar a contribuit din plin şi la menţinerea, amplificarea unei stări de ură nejustificată între populaţia civilă şi fostele cadre ale Miliţiei şi Securităţii care, abordând cu luciditate, nu au făcut decât să respecte şi să se supună prevederilor legislaţiei care era în vigoare, practic până la 31 decembrie ’89. Colonelul Viorel Sârbu readuce în discuţie o serie de aspecte ciudate. Astfel, pentru morţii, răniţii şi pagubele materiale create în Sibiu, în acea perioadă, nu a fost făcută vinovată decât o singură persoană căreia i s-a lipit şi eticheta de „teroristul numărul unu al României”, acesta fiind maiorul de miliţie Bunda loan. în momentul în care au început evenimentele din Sibiu, maiorul Bunda avea în dotare un pistol Carpaţi. După o perioadă de timp, s-a constatat că gloanţele proveneau din alte arme, nu din ce a maiorului. întrebarea este una singură: cui i-a folosit această intenţionată denaturare a adevărului? La această întrebare ar trebui să răspundă şi lon lliescu, şi Petre Roman şi Viorel Voican Voiculescu, inclusiv o serie de revoluţionari care, odată cu trecerea timpului, au dovedit clar că erau persoane de o moralitate îndoielnică.
Oarecum în aceeaşi tonalitate, avem şi articolul colonelului (r) loan Untaru ca se referă la evenimentele din 22 decembrie 1989, în Craiova. Autorul pune şi el în evidenţă modul în care au fost folosite evenimentele pentru a asmuţi pe civili, determinându-i să creeze dezordine. Astfel, ştirile transmise de Televiziunea Română despre otrăvirea apei care în realitate se pare că nu a fost otrăvită, transmise de prezentatori care până în momentul izbucnirii revoluţiei erau comunişti înfocaţi şi convinşi, iar după aceea au devenit revoluţionari înfocaţi, nu au făcut decât să producă panică în rândul populaţiei civile craiovene. Nu avem de a face cu un caz de manipulare a maselor, ci cu unul foarte profesionist de creare intenţionată a dezordinii ceea ce a permis blocarea şi chiar paralizarea organelor abilitate oficial cu menţinerea pazei şi securităţii în zona respectivă. Asemenea manevre la care, din păcate, a devenit complice Televiziunea Română, au permis desigur infiltrarea unor reprezentanţi ai altor servicii secrete străine. De altfel, după ce s-a mai potolit euforia revoluţionară, la câteva luni, s-a constatat că în perioada decembrie ’89 – ianuarie ’90, teritoriul României devenise un adevărat bulevard pe care circulau nestingherite toate serviciile secrete occidentale, americane, ruseşti şi evreieşti. în acea perioadă, şi cu „profesonista” contribuţie a Televiziunii Române, România a fost extrem de vulnerabilă. Că după aceea a început să se facă ordine, a fost totuşi oarecum târziu, dar interesant este şi faptul că după vulnerabilizarea gravă a securităţii statului român, a început distrugerea sistematică a două sectoare vitale pentru supravieţuirea economică: indis-tria şi agricultura. în ansamblu, revista „Vitralii” are meritul de a redeschide anumite subiecte strict legate de distrugerea României, aspecte care au avut forme complexe de manifestare, începând cu pătrunderea legală a aşa-zişilor investitori strategici care nu au avut niciun interes să sprijine România şi terminâd cu aspectul cel mai grav, referitor la faptul că locurile de muncă au început treptat să dispară, iar forţa de muncă care este vitală pentru supravieţuirea economică a unui stat, a început să emigreze din ce în ce mai masiv, ceea ce practic a blocat dezvoltarea indistrială şi agricolă a României.
Revista cuprinde şi articolul „Evenimentul cu caracter terorist de la Piatra Neamţ – 11 ianuarie 2013”, subiectul practic neavând nicio legătură cu decembrie ’89 dar prin intermediul său, autorul Cristian Rădoi pune în evidenţă necesitatea existenţei şi modernizării serviciilor care să contracareze din timp declanşarea unor evenimente ce pot provoca destabilizarea nedorită a vieţii sociale româneşti. Bine structurat, abordând subiectul şi sub aspect etic dar şi etnic este materialul „Proliferarea anarhismului şi extremismului după decembrie 1989” de gl. bg. (r) Vasile Mălureanu. Ceea ce este interesant este faptul că autorul a pus în evidenţă un aspect care mulţi preferă astăzi să-l dea uitării: între 1 ianuarie şi 20 mai 1990, revoluţia s-a transformat într-o luptă acerbă pentru câştigarea şi păstrarea puterii politicie, căpătând accente violente care într-o democtraţie adevărată nu-şi avea rostul. Printre altele menţionăm ca un scurt exemplu faptul că pe 28 februarie, un miting la FSN-ului a degenerat în violenţă la adresa liderilor PNŢ. 1990 este şi anul în care a răbufnit conflictul etnic dintre unguri şi români, conflict întreţinut în mod conştient de persoane a căror identitate nu este dezvăluită nici până în prezent deoarece persoanele a căror identitate este cunoscută, fiind implicate direct în violenţele din Târgu Mureş, sunt în realitate nişte figuranţi pe care Televiziunea Română i-a adus în prim-plan transformându-i nejustificat în principalii actori ai evenimentelor cu tentă xenofobă. în realitate, ar trebui să fi cunoscuţi opiniei publice adevăratele persoane care au declanşat evenimentele din Târgu Mureş cu scopul de a destabiliza România şi chiar de a reduce suprafaţa teritoriului său.
Gl. bg. (r) Vasile Coifescu a consemnat şi amintiri mai mult sau mai puţin vesele din activitatea de filaj a celor implicaţi în acţiunile informativ-operative. Dintre cele 5 exemple merită să menţionăm pe cel în care a fost implicată echipa tehnică care a pătruns în locuinţa unui funcţionar străin. Când au deschis uşa, din apartament a ţâşnit o pisică neagră. Deoarece funcţionarul străin nu trebuia să observe nimic care să-i indice pătrunderea în locuinţa sa, unul din membrii echipei tehnice a plecat în căutarea pisicii. După câteva momente s-a întors cu o pisică neagră. După ce echipa a terminat ce avea de făcut, a plecat lăsând pisica în locuinţă. întors acasă, funcţionarul străin a descoperit o pisică foarte agitată, căţărată pe galeria perdelei care miorlăia isteric. Dându-şi seama că pisica neagră nu era cea pe care o avea, funcţionarul a protestat în mod oficial. întrebat cum de a greşit, ofiţerul din echipa tehnică a răspuns: „pisică neagră mi-aţi cerut, pisică neagră v-am
adus”.
Revista are în sumar şi un interesant material semnat de prof. univ. dr. Cristian Troncotă despre relaţii tensionate dintre DSS şi KGB. Cităm una dintre afirmaţiile autorului: „URSS, de comun acord cu principalele ţări occidentale, a acţionat pentru răsturnarea regimului de la Bucureşti în decembrie 1989. (… ) în acest sens, Ceslav Ciobanu, fost consilier la cabinetul lui Gorbaciov în acea perioadă a mărturisit: «… înainte ca Ceauşescu să părăsească clădirea cu elicopterul, l-a invitat pe ministrul-consilier a-l ambasadei sovietice V. Ozdeakov, şi a acuzat direct Uniunea Sovietică de a fi susţinut mişcările de protest»”. După cum remarcă autorul, Cristian Troncotă, sovieticii aveau surse informative la cel mai înalt nivel al conducerii de partid şi de stat în România. După fiecare întâlnire a CPEx, Moscova ştia în cele mai mici amănunte ce a discutat Ceauşescu cu miniştrii săi. Fiind foarte vulnerabil în domeniul apărării şi securităţii naţionale, atât sovieticii cât şi occidentalii ştiind tot ce discuta Ceauşescu cu miniştrii săi, plus faptul că izbucnise criza energetică şi de materii prime, inclusiv scăderea nivelului de trai sub limita suportabilităţii, regimul comunist de factură ceauşistă s-a prăbuşit logic prin conlucrarea mai multor factori, atât străini cât şi interni.
în final, trebuie menţionat articolul „ldeologia globalizării după sfârşitul bipolarităţii ideologice”, de dr. ist. Alex Mihai Stoenescu. De asemenea, trebuie menţionat şi articolul scris de Marius Şpechea despre o personalitate împinsă pe nedrept în uitare, baronul David Urs de Marginea care a fost înnobilat în 1860 de către împăratul FranzJoseph. Mai trebuie precizat că baronul David este primul român care a primit Ordinul Maria Theresia. Numărul 20 al revistei „Vitralii” continuă seria de materiale cu caracter istoric care pun în lumină o parte din adevărurile pe care oficialităţile ultimului deceniu al secolului trecut au încercat intenţionat să le treacă sub tăcere, dar până la urmă acestea au început treptat-treptat să iasă la iveală, ceea ce este o dovadă că în statul român postdecem-brist democraţia şi liberatea cuvântului, inclusiv cea de conştiinţă începe să se impună tot mai mult, fiind respectate. Desigur, trebuie să mai aşteptăm să treacă ceva timp până va dispare definitiv generaţiile care au fost educate în cultul minciunii şi al ipocriziei, mai ales a ipocriziei politice pentru ca istoria, ca activitate socio-profesională să-şi recapete atât drepturile, în plan intelectual şi cultural, cât şi Dreptul de a spune adevărul, oricât de neplăcut este. Deocamdată revista „Vitralii” este singura publicaţie care aduce la cunoştinţa publicului cititor adevăruri pe care multe partide politice au încercat să le falsifice, ştiut fiind faptul că încă din perioada Şcolii Ardelene istoria a fost deformată fie din motive naţionaliste, fie pentru a autosugestiona masele să accepte adevărul dorit de clasele conducătoare. Această denaturare a istoriei a fost specifică şi paşoptiştilor şi junimiştilor şi adepţilor lui Nicolae lorga, adăugând şi grupul masiv de istorici care au făcut compromisuri păguboase, pentru conştiinţa naţională, cu partidul comunist doar pentru simplul motiv, desigur individual, de a trăi bine.
Vitralii – Lumini şi Umbre, revista Veteranilor din Serviciile Române de informaţii, nr. 20, anul V 2014