Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au desfăşurat acţiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada Sfintelor Sărbători ale Paştelui. Astfel, în perioada 1013 aprilie a.c., peste 300 de poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, ordine publică, poliţie rutieră şi investigaţii criminale au acţionat zilnic, pentru combaterea infracţiunilor de natură economică, a celor cu violenţă şi a furturilor, precum şi pentru combaterea infracţionalităţii stradale. În cadrul acţiunilor, au fost aplicate aproape 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 136.000 de lei şi au fost constatate 32 de infracţiuni. Din numărul total al amenzilor, 35 au fost aplicate pentru nere-spectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 şi 54 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în conformitate cu O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, peste 500 de participanţi la traficul rutier fiind amendaţi pentru abaterile comise. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare. Totodată, ca măsură complementară în cadrul dosarelor penale întocmite şi a sancţiunilor contravenţionale aplicate, au fost indisponibilizate bunuri a căror valoare se ridică la aproape 8.000 de lei, constând în produse alimentare.