Proiectele de investiţii din întreg judeţul dezbătute cu primarii şi constructorii

Date:

chdLa sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a avut loc o întâlnire de lucru a Preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, Administratorului Public al Judeţului, Alexandru Oprea şi directorului general al Direcţiei Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu, cu primarii localităţilor din judeţ şi constructorii care au contractate lucrări pentru anumite investiţii.
Subiectele aflate pe ordinea de zi a întâlnirii au vizat situaţia asocierilor dintre Consiliul Judeţean şi consiliile locale, şi a celor pe OUG 28/2013.
Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi-a arătat nemulţumirea în legătură cu ritmul în care se derulează anumite lucrări şi a ţinut să sublinieze că, deşi în anul 2015 au fost alocate 13,4 milioane lei, până în prezent, nu au fost decontate decât 4,9 milioane lei.
„Vă spun că, dacă vom continua în acest mod, pentru anul viitor nu vom mai planifica în acelaşi fel banii, ci îi vom aloca pe toţi pentru drumurile judeţene. Doresc să le spun reprezentanţilor constructorilor următorul lucru: anul acesta aţi avut multe lucrări pe GAL-uri, pe AFIR în general, pe POR, iar anul viitor nu vor mai fi atât de multe lucrări; vă spun că aceia care nu sunt serioşi nu au ce să mai caute pe aici (…) Dacă nu puteţi realiza lucrările, vă rog să reziliaţi contractele – sunt sume mici, iar primăriile în cauză pot face proceduri de achiziţie directă pentru a putea consuma banii. Mai sunt maxim 3 săptămâni, perioadă în care se mai poate lucra (.) Eu nu pot să fac o procedură de achiziţie publică, la început de noiembrie, pentru deszăpezire. Eu am mers pe teza că avem contract şi trebuie să vi-l onoraţi. Vă rog să înţelegeţi acest lucru! Trebuia să spuneţi că nu vă mai onoraţi contractul încă de acum 4 luni de zile şi aveam timp să fac proceduri de achiziţie publică. In relaţia administraţie – firmă nu este doar interesul firmei, este şi interesul public. Avem şi noi, administraţia publică, interese şi vă rog să le respectaţi ca atare (.) Luaţi lucrare cu lucrare şi lămuriţi toate aspectele astăzi tot, deoarece am alocări suplimentare, pot să vin suplimentar cu bani ca să închid cât mai multe asocieri, dar veniţi să ne lămurim dacă le facem sau nu. Deci acesta este scopul întâlnirii – să ştiu ce facem joi, la momentul când vom rectifica bugetul. Al doilea lucru: cine nu se ţine de treabă aşa cum ar trebui, să ne lase; anul viitor nu vom mai prevede bani; anul viitor ne vom ocupa de drumurile judeţene – ca să nu ne înjure lumea că drumurile judeţene sunt proaste, iar noi dăm bani unor primari care nu vor să-i cheltuiască şi unor constructori care nu vor să lucreze. Repet cifra – 13,4 milioane lei alocate, adică 66% din bugetul Consiliului Judeţean pentru drumuri, l-am dat la primării; 4,9 milioane lei – decontate. Vă mai rog pe aceia care aveţi proceduri de achiziţie în curs: aceia care ştiţi că le puteţi închide în următoarele 3-4 zile (pentru că, în cazul unora, sunt proceduri mai mici – cazul localităţii Cândeşti, de exemplu), faceţi rapid evaluarea, daţi drumul la lucrări, pentru că 1 km de drum se poate face; aceia care aveţi proceduri un pic mai complicate – faceţi procedurile, prevedeţi nişte bani acum şi spuneţi-ne şi nouă – ca să putem face achiziţia publică, să putem să gândim bugetul anului viitor. Toată lumea trebuie să înceapă, la 1 martie 2016, lucrările pe asocieri.”
In ceea ce priveşte alocările în cadrul OUG 28/2013, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa a solicitat să se urgenteze decontarea lucrărilor pentru a se crea astfel posibilitatea demarării unor noi lucrări: „In acest an, am primit până acum 550 miliarde lei. In baza evaluărilor făcute cu fiecare primărie în parte, am mai cerut încă aprox. 450. Pe de o parte, mă duc să cer bani, iar pe de altă parte, nu am lucrări de decontat. Am decontat 300 miliarde lei. Aşadar, vă rog, pe toţi aceia care aveţi lucrări, să aduceţi decontul pentru lucrările contractate în cadrul OUG 28/2013! In legătură cu lucrările noi: orice lucrare închisă cu proces-verbal de recepţie este o lucrare care se consideră terminată şi îmi dă posibilitatea de a face lucrări noi. Nu ni se admit lucrări noi – astăzi, avem 44 de solicitări şi probabil că vom mai avea încă 4-5 noi, suplimentare, inclusiv de la Consiliul Judeţean; cum să le înaintez, dacă eu nu pot să scot nimic de pe listă ca fiind finalizat? Cele terminate şi procesele-ver-bale de recepţie, unele care mai au resturi mici de executat – stăm pe loc cu ele, pentru că nu insistăm – primarii sau firmele -să le finalizăm, ca să putem deschide alte şantiere. Avem lucrări pe învăţământ – unde nu s-a făcut nimic; anul viitor, nu ni se vor mai da bani pentru şcoli”.
La finalul discuţiilor, Preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, a precizat că tema alocărilor financiare va fi analizată şi în cadrul şedinţei de consiliu judeţean, de joi, 29 octombrie, când pe ordinea de zi se va afla rectificarea bugetară, urmând ca sumele rezultate să fie distribuite pentru lucrări care mai pot fi realizate în următoarele 3 săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!