De la egal la egal cu marile favorite

Date:

fcm TargovisteMunicipal a arătat în prima parte a campionatului că are consistenţă în joc, indiferent ce adversar îi stă în cale. A jucat de la egal la egal cu marile favorite, Fortuna Brazi, de care a trecut cu 1-0 (Enescu) şi Unirea Tărlungeni, cu care a pierdut cu 1-0 (L. Nicolae). în aceste partide cu aspirantele la promovare, „tunarii” târgovişteni au combinat frumos, au jucat incisiv, cu multă determinare, înghesuindu-şi pur şi simplu adversarii în propria jumătate de teren. Nu le-au tremurat genunchii când i-au avut în faţă pe C. Gheorghe, Bilia, Teczes, Minciună, V. Munteanu, Năstase, Terek, Minciună, Antohi (Fortuna), lacob, Căpăţână, Tatarciuc, Brujan, L. Nicolae, Pricop (Unirea), jucători valoroşi, cu prezenţe pe prima şi a doua scenă a fotbalului românesc.Municipal a trezit respect până şi în faţa celor mai redutabile echipe din serie. într-un meci amical, disputat la Brazi, Municipal a terminat la egalitate, 0-0, cu Fortuna, care în acel moment era antrenată de Octavian Grigore. Fostul jucător al Petrolului îl înlocuise după etapa a 3-a, după eşecul, 1-0, cu Municipal, pe Dan Dobai. Acum la cârma Fortunei este Edi lordănescu, fost antrenor la Steaua, Rapid şi F.C. Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Modificarea sistemelor de iluminat la autovehicule a fost strict reglementată!  RAR a venit cu mai multe precizări!

Potrivit unui comunicat al  Registrului Auto Român (RAR),  proprietarii...

Campanie  de promovare a ofertei educaționale și a condițiilor oferite de Universitatea Valahia  Târgoviște

Universitatea „Valahia” din Târgoviște continuă trendul ascendent, cu o...

De Ziua Bibliotecarului, copiii devin  bibliotecari, o provocare inedită la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Cu ocazia Zilei Naționale a Bibliotecarului Român, sărbătorită anual pe 23...