Pentru a celebra 1 Decembrie, Ziua Naţională a României – cei 97 de ani de la Marea Unire, autorităţile din oraşul Răcari, ca de fiecare dată au pregătit o serie de activităţi. La Răcari, Ziua Naţională a început cu depunere de coroane la Monumentul Eroilor răcăreni. Imediat a urmat „Marşul Tricolorului”, unde au participat peste 500 de persoane ce au purtast pe braţe un tricolor de 50 de metri simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Putem spune că imaginea zilei de 1 Decembrie în judeţul Dâmboviţa s-a consumat în oraşul Răcari. Un tricolor uriaş, de 50 de metri a fost plimbat de 1 Decembrie prin oraşul Răcari, pe o distanţă de un kilometru. Tricolorul a fost purtat de tinerii răcăreni şi nu numai. Aceştia au plecat din faţa primăriei Răcari şi şi-au continuat drumul până la Liceul Răcari.Din program nu au lipsit activităţile culturale. Liceul „Ion Ghica” a fost gazda unui simpozion ce a avut ca temă principală „1 Decembrie 2015”. Nu au lipsit din program nici cântecele patriotice iar invitatul de onoare în oraşul Răcari a fost prim-solistul Operei Române-Ştefan Ignat. Nici activităţile sportive nu au fost omise s-a desfăşurat Cupa „Niculae Dumitru” la fotbal. Edilul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu încă de anul trecut a iniţiat un proiect prin care încearcă să amintească cetăţenilor că, sunt români şi, arborarea drapelului naţional al României este un act de respect. De aceea, s-au distribuit steaguri către cetăţenii oraşului Răcari, iar unii le-au arborat de cum le-au primit.