O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza comunei Sălcioara, sat Podu Rizii, a depistat în localitate două persoane care comercializau ilegal peşte din portbagajul unui autovehicul. Jandarmii au intervenit pentru stoparea activităţii acestora, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi soţi cu vârste cuprinse între 45 şi 50 de ani comercializau fără documente legale peşte din specia fitofag. Asupra persoanelor a mai fost găsită o cantitate de aproximativ 35 kg de peşte. Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare pentru „deţinere, transport sau comercializare fără documente legale a peştelui”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.