Sara-Antonia Bărbuţă. Cartea fermecată

Era odată o carte specială. Fără ea, Zâna Primăverii nu mai avea puteri, fără ea totul ar fi fost pierdut.
În împărăţia în care se afla acea carte specială, locuiau spiriduşi, care inventau o mulţime de lucruri ciudate şi se numea Ţara Inventivilor. Cartea aceea specială era foarte, foarte veche, de 9.999 de ani. Ea era păzită în cel mai fioros turn, care fusese construit din cărămizi de jumătate de metru grosime şi lipite cu smoală fermecată. Cartea era foarte bine păzită, pentru că fără ea nu mai puteau trăi.
Dar, într-o zi, veni Vântul cel viclean. Făcea tot felul de năzdrăvănii, dar nu o găsea pe cea mai mare. Într-o zi, auzi de cartea fermecată şi se gândi să o fure.
– Asta da năzdrăvănie, se gândi el, o să se sperie foarte tare Zâna Primăverii cu spiriduşii ei! Ha! Ha! Ha!
Şi uite aşa se duse spre turn foarte fericit, însă, când să intre, se lovi de cărămizi. De obicei putea să intre prin orice.
– Hmmm, se gândi Vântul, sigur este smoală fermecată. Va trebui să intru pe uşă.
Se tot roti, dar turnul nu avea uşă, nici măcar geamuri. Sigur avea o intrare secretă. Dar unde? Vântul tot se zbătea şi lovea turnul. Şi, chiar când nu mai avea nici o speranţă puse mâna pe turn şi ce să vezi? Braţul îi trecu prin zid.
– Minunat! Spuse Vântul şi intră în turn. A căutat în sus şi în jos, dar nimic!
-Unde poate fi cartea? Se înfurie Vântul. Trebuie să fie pe aici pe undeva. La subsol! Trebuie să fie la subsol! Se duse acolo şi o găsi. Doar că era înconjurată de spiriduşi care aveau nişte ochelari foarte ciudaţi. Vântul era invizibil şi, chiar când voia să o ia, spiriduşii l-au atacat, doar că el nu păţi nimic şi a furat cartea. Se duse cu ea peste 99 de ţări şi 99 de mări şi o duse la o vrăjitoare foarte, foarte rea. Nu se îndura de nimeni.
Vrăjitoarea era foarte bătrână şi la fel de urâtă. Ea locuia într-o peşteră minusculă, unde nimeni nu putea intra, dar vântul a putut pentru că ştia şi el puţină vrăjitorie.
Acum, în Ţara Inventivilor, totul era mohorât şi trist. Peste câteva ceasuri apăru o pată, un amestec de culori: negru, albastru şi mov. Un copil, din neatenţie, călcă pe ea şi se transformă pe loc în piatră. Când oamenii văzură cele întâmplate, repede au început să caute prin cărţile de magie. Spiriduşul cel bătrân a aflat ce trebuie făcut: mai întâi trebuia să se ducă la râul fermecat iar cei care vor pleca în această aventură, fiecare trebuie să umple o sticluţă cu apa aceea. De asemenea, va trebui ca fiecare să ia un stilou care să nu se şteargă şi, bineînţeles, o baghetă fermecată.
Grupul era format din patru căţeluşi dolofani: Fifiana, Doli, Vanesa şi Schipi. Pe drum au văzut o băbuţă mărunţică şi foarte însetată.
– Vă rog mult de tot, daţi-mi şi mie puţină apă! Spuse încet băbuţa.
– Cu multă plăcere, mătuşică, zise vesel Schipi şi îi dădu din apa fermecată.
– Mulţumesc mult de tot! Acum alegeţi ceva de aici – şi bătrâna le arătă comoara ei – nişte fiare vechi. Schipi văzu o oglindă veche şi ruginită şi spuse:
– Voi lua oglinjoara aceasta!
În noaptea aceea au înnoptat la un han. Schipi curăţă oglinda de parcă ar fi fost nouă. Vanesa zise: – Ce cureţi acolo, Schipi? Atunci Schipi îi arătă oglinda. În ea apăru un duh.
– Ce este această faţă din oglindă? Se sperie Fifiana.
– Nu ştiu, spuse Schipi.
– Eu sunt Duhul din oglindă, spuse duhul trist. Întotdeauna am vrut să fiu liber, zise el printre lacrimi.
– Dar nu poţi ieşi? Spuse Doli mirat.
– Nu…. şi începu să plângă şi mai tare.
Ca să ies trebuie să spună altcineva de două ori: „- Ieşi din oglindă”.
– Ai noroc, spuse Doli, pentru că vei ieşi imediat. Atunci Doli luă bagheta şi spuse cuvintele magice.
– Mulţumesc mult! Spuse fericit
duhul.
– Cu multă plăcere!
A doua zi ei plecară de la han şi îşi continuară drumul. Pe drum au întâlnit o vrăjitoare bună şi Vanesa o întrebă:
– Aţi văzut cumva o carte fermecată?
– Am văzut-o şi este într-o peşteră minusculă. Vă conduc eu acolo.
– Mulţumim.
Vrăjitoarea îi conduse la peşteră şi îi făcu şi pe ei minusculi. Intrară în peşteră. Nu era nimeni acolo aşa că au luat cartea şi au plecat repede spre casă. Au ajuns cu bine. Acum, Ţara Inventivilor era din nou minunată.
Sara-Antonia Bărbuţă, cls. a IV-a, Liceul de Arte „Bălaşa Doamna”, Palatul Copiilor Târgovişte, Cenaclul literar „Radu Petrescu, profesor îndrumător: Ioana Geacăr.
Reproduceri: Florentin Max (nu sunt postate date despre acest pictor)
Pagină realizată şi tehnoredactată de Mircea Cotârţă