Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă că fondurile nerambursabile alocate prin submăsura 6.4, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate ca urmare a solicitărilor de finanţare primite de Agenţie.
De la deschiderea sesiunii în data de 28 iulie 2016, au fost depuse pentru finanţare prin această submăsură 1.241 de proiecte de investiţii, pentru care s-au solicitat fonduri nerambursabile în valoare de peste 213 milioane de euro.
După încheierea evaluării de către experţii AFIR, proiectele vor fi selectate în funcţie de punctajul obţinut la criteriile de selecţie de către fiecare proiect în parte, în ordine descrescătoare. Selecţia proiectelor se va realiza în limita alocării disponibile în 2016 pentru sM 6.4, care este de 85.000.000 euro.
Această submăsură reprezintă o componentă extrem de importantă, activităţile non-agricole reprezentând o alternativă viabilă pentru crearea de locuri de muncă în zona rurală.
Fondurile disponibile în 2016 pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole au fost solicitate integral înainte de termenul limită al sesiunii
Date: