In conformitate cu iniţiativa „Un buget UE axat pe rezultate” şi cu eforturile pentru o mai bună legiferare, Comisia a trecut în revistă activitatea desfăşurată de Grupul la nivel înalt privind simplificarea în favoarea beneficiarilor a fondurilor structurale şi de investiţii europene (fondurile ESI).
Birocraţia poate fi descurajatoare pentru întreprinderile mici şi pentru cele nou-înfiinţate, care, uneori, ar putea renunţa la oportunităţile oferite de fondurile ESI din cauza procedurilor administrative. Astfel, rămâne nerealizat un potenţial preţios de îmbunătăţire a competitivităţii Europei.
Din acest motiv, acum un an, Comisia a lansat un Grup la nivel înalt privind simplificarea menit a găsi soluţii şi a facilita accesul întreprinderilor la fondurile structurale şi de investiţii europene.
Până în prezent, grupul a emis un set de recomandări pentru patru domenii:
• proceduri online;
• modalităţi mai simple de rambursare a cheltuielilor;
• acces facilitat la finanţare pentru IMM-uri;
• creşterea nivelului de utilizare a instrumentelor financiare.
La sfârşitul anului 2016, grupul se va concentra pe rezolvarea problemei supraregle-mentării, adică a cerinţelor administrative suplimentare impuse beneficiarilor de autorităţile naţionale sau locale.
Comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, a declarat: „Simplitatea şi flexibilitatea sunt esenţiale pentru asigurarea succesului investiţiilor din fondurile ESI în Europa. Trebuie să ajutăm proiectele inovatoare şi de calitate să se lanseze, facilitând accesul la fonduri al întreprinderilor mici şi al celor nou-înfiinţate. In plus, recomandările grupului contribuie direct la reflecţia noastră asupra viitorului politicii de coeziune după 2020”.
Fostul vicepreşedinte al Comisiei şi preşedintele grupului la nivel înalt, Siim Kallas, a comentat: „Trebuie să ne străduim în continuare să înlăturăm blocajele şi să asigurăm sinergiile dintre fonduri. Nu este întotdeauna necesară schimbarea reglementărilor; bunele practici trebuie identificate şi promovate în întreaga UE. Acesta este ţelul nostru.”
Unele dintre recomandările grupului au fost deja incluse în evaluarea la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual, efectuată de Comisie. Aceste recomandări includ:
• modalităţi mai simple de rambursare a cheltuielilor; de exemplu, beneficiarii nu ar mai trebui să justifice fiecare element de cost, ci ar putea utiliza rate forfetare sau preţuri fixe pentru anumite categorii de costuri, inclusiv cheltuielile cu personalul sau alte cheltuieli profesionale, precum cele cu asigurările şi chiriile;
• promovarea principiului „doar o singură dată”; documentele furnizate de beneficiari ar trebui păstrate pe suport digital şi nu ar trebui prezentate din nou la fiecare etapă a implementării proiectului;
• promovarea sinergi-ilor şi a bunelor practici, precum cereri de propuneri unice care ar putea îmbina diverse surse de finanţare din partea UE. Acest lucru ar permite IMM-urilor să solicite un singur pachet de investiţii, mai degrabă decât să participe la mai multe cereri de propuneri; • Alinierea pe cât posibil la practica de piaţă a cerinţelor pentru întreprinzătorii care primesc împrumuturi prin instrumente financiare sprijinite de fondurile ESI. Astfel, aceste cerinţe ar fi mai puţin oneroase decât cele impuse în cazul granturilor obişnuite, de exemplu ar fi necesare mai puţine documente, iar perioadele de păstrare a documentelor ar fi mai scurte.
Pe baza recomandărilor grupului, Comisia a propus, de asemenea, facilitarea combinării cu Fondul european pentru investiţii strategice (FEIS), cu ajutorul unui singur set de proceduri per solicitant, în locul unor reguli separate pentru fiecare fond.
Grupul la nivel înalt privind simplificarea în favoarea beneficiarilor fondurilor structurale şi de investiţii europene (fondurile ESI) a fost instituit de Comisia Europeană în urma deciziei din 10 iulie 2015. Acest grup de 12 experţi, care şi-a început activitatea în octombrie 2015, consiliază Comisia Europeană în legătură cu reducerea sarcinii administrative pentru solicitanţii celor cinci fonduri. Regulamentul privind fondurile ESI pentru 2014-2020 prevede deja o serie de oportunităţi pentru simplificare şi o sarcină administrativă redusă. Acestea includ o serie de norme comune pentru toate fondurile ESI, utilizarea extinsă a opţiunilor simplificate în materie de costuri şi trecerea la „e-coeziune”. De asemenea, grupul monitorizează măsura în care statele membre utilizează aceste oportunităţi.
Raportul final al Grupului la nivel înalt, a cărui publicare este aşteptată în 2018, va fi unul dintre elementele fundamentale ale procesului de reflecţie al Comisiei în ceea ce priveşte viitorul politicii de coeziune.
Facilitarea accesului la fondurile structurale şi de investiţii europene
Date: