Ciprian lugulescu este un preşedinte discret când vine vorba de apariţii mediatice. Prezenţa sa în emisiunile tv pot fi numărate pe degetele unei singure mâini, iar interviurile acordate ziarelor locale sunt şi ele foarte rare. Asta nu l-a scutit însă pe preşedintele Clubului Sportiv Municipal de critici virulente în presă, acuze grave şi ameninţări voalate lansate de oameni care nu sunt mulţumiţi de activitatea acestuia.
La mai trei săptămâni de la ultimul meci din Euroligă al echipei de baschet CSM Târgovişte, Ciprian lugulescu a acordat un amplu interviu ziarului nostru, în care a vorbit despre rezultatele internaţionale ale echipei lui Florin Nini, plecarea lui George Dikeoulakos, actele solicitate de comisia din Consiliul Local sau războiul permanent pe care-l duce cu o parte a presei din Târgovişte.
– Domnule lugulescu, Municipal a încheiat parcursul din Euroligă în play-off-ul acestei competiţii. Vă aşteptaţi ca echipa clubului pe care-l conduceţi să ajungă până aici?
– Când am plecat la drum, ne-am dorit cu toţii să avem un parcurs cât mai lung în Euroligă, chiar dacă ne aflam la prima participare. Am avut un lot echilibrat şi cu un staff experimentat, iar dorinţa noastră a fost să trecem de prima fază a întrecerii, ceea ce s-a şi întâmplat. Concluzionând, m-am aşteptat la un parcurs bun.
– Credeţi că rezultatele în Euroligă puteau fi mai bune?
– Acum nu trebuie să-l mâniem pe Dumnezeu. Pentru primul an de Euroligă, eu spun că a fost foarte bine. Gândi-ţi-vă ce loturi şi ce bugete au echipele care joacă la acest nivel şi apoi o să vă daţi seama că noi ne-am depăşit obiectivul. E drept, linia noastră de clasament în cadrul grupelor putea fi mai bună, dacă fetele se concentrau în ultimele meciuri, pe care le-am pierdut nedrept. Mă gândesc aici la partidele cu Schio de acasă şi Arras sau Nadezhda în deplasare.
– în iarnă, când George Dikeoulakos şi alte şase jucătoare au plecat, mai credeaţi în calificare?
– Aşa cum spuneam şi mai devreme, calificarea a fost unul dintre obiectivele noastre nedeclarate şi în mod evident am crezut că putem trece de grupe, pentru că sunt o persoană optimistă. Plecările din iarnă au mai slăbit echipa, dar dorinţa celor rămaşi, şi mă gândesc aici la lotul de jucătoare şi staff, de a continua munca începută a fost decisivă.
– Lămuriţi-ne cum s-a produs plecarea lui Dikeoulakos, pentru că s-a scris şi s-a vorbit foarte mult pe maginea acestui subiect.
– La începutul lui ianuarie am hotărât, împreună cu ceilalţi membri din conducere, ca George Dikeoulakos să fie numit manager general, care să supervizeze întreaga activitate baschetbalistică a clubului, dată fiind experienţa pe care o avea. Atenţie, în ciuda celor spuse sau scrise, nimeni nu s-a gândit să renunţe la serviciile antrenorului! De pregătirea echipei s-a ocupa Florin Nini, însă, după câteva zile, Dikeoulakos a plecat fără să ne ofere vreo explicaţie. Din punctul nostru de vedere nu a existat nicio problemă şi nu vă pot spune nici motivele care l-au împins pe antrenorul grec să ia o astfel de decizie, pentru că nu a discutat cu mine. Cert este că nimeni nu l-a dat afară! S-a mai speculat, complet aiurea, că ar exista datorii faţă de dumnealui. Nici vorbă. Clubul este la zi cu plata drepturilor financiare ale lui George.
– Cât de mult contează acest parcurs în Europa pentru imaginea Clubului Sportiv Municipal Târgovişte?
– Nu-mi place să mă laud singur şi nici să spun eu cât de performant este clubul la care lucrez. Din ce am văzut, am citit şi am auzit, cu o singură excepţie, toată lumea a vorbit la superlativ despre rezultatele noastre în Euroligă, aşa că trebuie să fiu de acord cu majoritatea. În plus, trebuie să subliniez încă o dată că, fără sprijinul Primăriei Târgovişte şi a Consiliului Local, aceste rezultate nu erau posibile.
– De ce nu aţi fost la meciul cu Sparta&K?
– Din motive medicale. O răceală păcătoasă m-a ţintuit la pat vreme de 10 zile. Am văzut ambele meciuri cu Sparta&K la televizor şi m-am bucurat tare mult că echipa noastră a dat o replică extraordinară celui mai galonat club din baschetul feminin european.
– De ce nu aţi prezentat documentele solicitate comisiei instituite la nivelul Consiliului Local?
– Haideţi să clarificăm şi subiectul ăsta o dată pentru totdeauna, pentru că am observat că s-a discutat foarte mult. Niciodată, dar niciodată, nu am refuzat să prezint documentele solicitate de comisie. Nu înţeleg de ce pe dânşii i-au interesat aceste acte până pe data de 9 decembrie 2012. M-a surprins, totodată, insistenţa unor ziarişti pe marginea acestui subiect, care veneau de două-trei ori pe săptămână să ne întrebe de ce nu prezentăm documentele. M-am gândit iniţial că poate a fost împuternicit de domnii consilieri să ne interogheze, dar ştiu că aceştia nu îşi pot asocia numele cu astfel de personaje. Era amuzantă atitudinea acestui ziarist… O atitudine de justiţiar, de miliţian… la fel de curios era faptul că, înainte de a ajunge la noi, multe dintre adresele expediate de către membrii comisiei erau anunţate cu lux de amănunte în ziarul la care lucrează personajul de care vă povesteam mai devreme. Bănuiesc că întâi ajungeau la redacţie şi apoi la sediul CSM-ului…
– Vă este teamă că există nereguli ce ar putea fi descoperite de comisia respectivă?
– În 2012 a existat un control din partea Curţii de Conturi, al cărui raport final a consemnat că activitatea noastră se desfăşoară cât se poate de corect, iar banii publici au fost cheltuiţi aşa cum ne obligă legislaţia în vigoare.
– Unii dintre consilieri vă solicită demisia. Cum vă gândiţi să soluţionaţi această problemă?
– Pe principiul nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, probabil că aceasta este modalitatea de a ne mulţumi pentru ceea ce sportivii şi antrenorii noştri au realizat în ultimii ani. Văd că CSM Târgovişte e supus unui şantaj în acest sens, oamenii cu putere de decizie în Consiliul Local condiţionând aprobarea bugetului de plecarea mea.
– Se vorbeşte mai nou şi de o plângere penală împotriva dumneavoastră pentru abuz în serviciu.
– Plângere penală? Pentru ce? Atâta vreme cât eu nu m-am opus niciun moment prezentării acelor documente, nu văd rostul acestei plângeri penale. În perioada în care dumnealor au solicitat acele acte, era plecat cu echipa în deplasările din Euroligă sau mă ocupam de organizarea jocurilor de pe teren propriu, jocuri care au făcut cinste României şi implict oraşului Târgovişte. Am văzut şi eu, zilele trecute, cum un domn consilier a acordat un interviu în care numele meu era rostit la fiecare frază. Mă aşteptam ca domnul respectiv să-şi găsească un pic de timp să felicite şi echipa de baschet pentru performanţele naţionale şi internaţionale sau echipa de volei, care este foarte aproape de o promovare în prima divizie. Ca o paranteză, ultima prezenţă a unei echipe dâm-boviţene pe prima scenă a voleiului românesc s-a consemnat în 1997.
– Sunteţi ţinta unor atacuri repetate în presa din Târgovişte. Cum explicaţi această aversiune faţă de dumneavoastră?
– Afirmaţia mi se pare răutăcioasă, pentru că nu toată presa mă atacă. În plus, ar fi nedrept faţă de ceilalţi colegi de-ai dumneavoastră pe care îi aşezaţi lângă asemenea personaje. Sunt puţini jurnalişti care scriu şi spun despre mine şi familia mea lucruri neadevărate şi nu cred că aceştia reprezintă adevărata presă din Târgovişte. Respect şi am o relaţie bună cu oamenii care-şi respectă meseria şi nu fac totul pentru a murdări imaginea unor oameni sau instituţii. S-a scris despre mine inclusiv că sunt nepot de securist. DA, sunt nepot de securist şi fiu de profesor, lucruri cu care mă mândresc enorm.
– Sunteţi sau nu dezamăgit de modul în care dumneavoastră şi implicit echipa de baschet este tratată de către presa locală şi aleşii municipali?
– M-am obişnuit cu aceste critici şi cu modul în care unii înţeleg să facă presă. Normal că sunt dezamăgit şi dezgustat de modul în care activitatea clubului este tratată de câţiva ziarişti şi de unii aleşi locali. Pentru toţi contestatarii aş avea şi eu o întrebare: CSM Târgovişte, al cărui preşedinte sunt, a realizat vreo performanţă în ultimii 4 ani?
– Care sunt obiectivele echipei de baschet pentru ultima parte a sezonului intern?
– Obiectivele noastre sunt aceleaşi ca şi în sezonul trecut. Calificarea în semifinalele Ligii Naţionale Feminine de Baschet şi accederea în Final-Four-ul Cupei României. Aşa cum se ştie, primul obiectiv a fost deja realizat, dar noi sperăm să îl şi îmbunătăţim.
Ciprian lugulescu: „M-AM OBIŞNUIT SĂ FIU ATACAT FĂRĂ MOTIV”
Date: