La iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat o Hotărâre de Guvern conform căreia pentru 106 Denumiri Comerciale Internaţionale (DCI) se elimină obligativitatea aprobării medicamentelor de către comisiile de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi Casele de Asigurări de Sănătate de la nivel local.
Concret, începând cu 1 martie a.c., persoanele care suferă afecţiuni oncologice, boli rare (ex. hemofilie, scleroză multiplă, scleroză tuberoasă etc), afecţiuni reumatice, hepatita cronică de tip B şi C, infertilitate, obezitate, afecţiuni cardiovasculare, boala Parkinson, ADHD, diabet zaharat, tulburări de creştere la copii, epilepsie, vor beneficia de medicamentele gratuite şi compensate necesare tratamentului numai în baza prescripţiei medicului specialist, fără a mai fi nevoie să depună dosare medicale care să fie aprobate la nivelul comisiilor de experţi din cadrul caselor de asigurări. „Am desfiinţat o procedură birocratică. Pacientul va beneficia de începerea tratamentului, rapid, chiar din momentul diagnosticării, fără a mai parcurge paşi suplimentari care în acest moment produc întârzieri ce pot duce chiar la afectarea stării de sănătate. Este vorba despre medicamente de ultimă generaţie pentru tratamentul unor afecţiuni grave. Prescrierea acestora se va face de către medicul specialist în baza protocoalelor medicale existente, cu încadrarea în criteriile de eligibilitate”, a declarat ministrul Sănătăţii, prof. dr. Florian BODOG.
„Am convenit cu conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate ca dosarele depuse să fie rezolvate în procedură de urgenţă, fără listă de aşteptare, pentru ca pacienţii să beneficieze imediat de tratament”, a mai adăugat ministrul BODOG.
De la 1 martie, bolnavii vor beneficia de medicamentele gratuite şi compensate necesare tratamentului numai în baza prescripţiei medicului specialist, fără a mai fi nevoie să depună dosare medicale
Date: