Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte şi de la secţiile de poliţie rurală, sprijiniţi de efective specializate în investigarea criminalităţii economice, au organizat o razie pentru depistarea şi sancţionarea faptelor ilicite. În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 27 de unităţi comerciale şi au legitimat 238 de persoane. Pentru neregulile descoperite, poliţiştii au aplicat 164 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.150 lei şi au confiscat bunuri în cuantum total de 17.849 de lei. Din totalul acestora, 8 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 32 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 90 pentru încălcarea regulilor de circulaţie conform O.U.G. 195/2002. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere şi au confiscat 960 de ţigarete, 3 litri băuturi alcoolice, 40 de kilograme de cereale, 450 de franzele şi 2,66 m3 material lemnos. Acţiune a poliţiştilor găeşteni
Şi poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, a faptelor antisociale şi reducerea riscului rutier. În cadrul acţiunii, poliţiştii au controlat 78 de autovehicule, au verificat 99 de persoane, au constatat 3 infracţiuni şi au aplicat 65 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.650 de lei. Din totalul amenzilor, 50 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie, 11 la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 3 pentru încălcarea Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi una la Legea12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. Ca măsură complementară, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare şi un set de plăcuţe cu numere de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii au confiscat 500 de kilograme de grâu, 1.5 m3 de material lemnos şi un atelaj hipo.
Razii în Târgovişte şi Găeşti
Date: