PROBLEME PENTRU ICIM!

Date:

csmEchipa de baschet feminin Univ. Vasile Goldiş ICIM Arad traversează o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere financiar. Situaţia a fost recunoscută inclusiv de antrenorul Dan Moraru în urmă cu o săptămână, oficialul ardelean declarând: „Nu e nicio glumă, sunt probleme cu banii la Arad. Ne chinuim de ceva vreme şi cred că la un moment dat vom ajunge în imposibilitatea de a ne continua activitatea”.
Din păcate, vorbele profesorului Moraru s-au adeverit mai devreme decât ne-am fi aşteptat, iar zilele trecute, oficialii ICIM-ului au emis un comunicat de presă prin care se face un apel către toţi cei care pot sprijini în vreun fel multipla campioană a României.
Iată cum sună comunicatul emis de şefii rivalei de-o viaţă a Târgoviştei:
„Haideţi să salvăm o legendă!
Suporterii Univ Goldiş ICIM sunt chemaţi să contribuie financiar la ieşirea clubului din impas.
Dacă nemţii de la Borussia Dortmund au reuşit să salveze clubul de la faliment, iar suporterii echipei U Cluj şi-au cumpărat bilete la un joc de fotbal care s-a disputat cu porţile închise, de ce, la Arad, nu s-ar putea realiza o „minune” similară? Aflată într-un moment delicat, de răscruce, cea mai titrată grupare arădeană din sporturile de echipă strigă după
AJUTOR!
După 22 ani neîntrerupţi de primă divizie, perioadă în care a disputat 18 finale, din care a câştigat 11 – o Cupă a României, 8 titluri de campioană a României şi 2 trofee ale Ligii Europei Centrale – Univ Goldiş ICIM traversează clipe extrem de dificile, jucătoarele nefiind plătite de trei luni. Dacă Primăria şi Universitatea de Vest Vasile Goldiş şi-au respectat angajamentele luate faţă de echipa de baschet feminin a Aradului, celălalt partener în proiect, SC ICIM, nu are, pentru moment, posibilitatea de a-şi onora angajamentele.
Situaţia este disperată, suporterii – persoane fizice sau juridice – fiind chemaţi să contribuie financiar, după posibilităţi, pentru salvarea legendei. Orice sumă este binevenită, aduce un strop de speranţă pentru ca povestea să meargă mai departe. Astfel, înaintea şi după încheierea jocului de sâmbătă (ora 18:00, Sala Sporturilor), cu Danzio Timişoara, veţi putea face donaţii. Operaţiunea se va repeta săptămâna viitoare, de luni până vineri, între orele 18:00-20:00, în holul Polivalentei.
Meciul cu Timişoara este unul special. Vom prezenta trofeul Ligii Europei Centrale, iar suporterii pregătesc surprize pentru sărbătoritele săptămânii, Jennifer Risper şi Monica Brosovszky.
Ca semn de recunoştinţă pentru toţi cei care vor dona sume de bani pentru ieşirea echipei din impas, nominal fiecare persoană sau societate îşi vor regăsi numele şi suma donată pe site-ul clubului www.baschetarad.ro, ceea ce oferă o transparenţă totală asupra sumelor adunate, eliminând orice suspiciune în vederea acestei acţiuni”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!