Au fost stabilite cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal

Date:

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la faptul că au fost stabilite cuantu-murile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal aferente cererilor de plată Campania 2016, în conformitate cu Hotărârea nr. 208/2017 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de plată 2016.
Astfel cuantumul plăţii pe unitatea de măsură pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la suprafeţele eligibile pentru culturile respective.
În cazul în care cuantu-murile calculate conform prevederilor sunt mai mici decât cuantumurile notificate, se acordă cuantumul calculat.
În cazul în care cuantu-murile calculate conform prevederilor sunt mai mari decât cuan-tumurile notificate prevăzute, se acordă cuantumurile notificate, care se pot majora, în condiţiile legii, până la incidenţa cu plafoanele fiecărei măsuri.” Având în vedere aceste precizări, au fost stabilite următoarele cuantumuri:
– sprijinul cuplat-soia-232,3495 euro/ha;
– sprijinul cuplat-lucerna -65,00 euro/ha;
– sprijinul cuplat-mazăre boabe pentru industrializare -48,0660euro/ha;
– sprijinul cuplat- fasole boabe pentru industrializare -190,00euro/ha;
– sprijinulcuplat-cânepă pentru ulei şi fibră -204,00euro/ha;
– sprijinul cuplat- orez – 460,00euro/ha;
– sprijinulcuplat-sămânţăde cartof -970,00euro/ha;
– sprijinulcuplat- hamei -510,00euro/ha;
– sprijinul cuplat- sfeclă de zahăr -610,00euro/ha;
– sprijinul cuplat- tomate pentru industrializare-1.410,00euro/ha;
– sprijinul cuplat- castraveţi pentru industrializare -510,00euro/ha;
– sprijinul cuplat-culturi din sere – 6.305,00 euro/ha;
– sprijinul cuplat-culturi din solarii – 3.085.00 euro/ha;
– sprijinul cuplat – prune pentru industrializare-310,00 euro/ha;
– sprijinul cuplat – mere pentru industrializare-80,7207euro/ha;
– sprijinul cuplat -cireşe+vişine pentru industrializare- 147,6863euro/ha;
– sprijinul cuplat -caise+zarzare pentru industrializare- 310,00euro/ha;
– sprijinul cuplat – cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară pentru industrializare-710,00euro/ha.
Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii şi pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 363 din 1 octombrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!