Cinci victorii ale gazdelor, una a oaspeţilor şi un egal sunt o parte din datele statistice ale acestei etape în care s-au marcat 19 goluri: 14-gazdele şi 5-oaspeţii.
în derbyul etapei, lângă podul Mihai Bravu, Petrolul a reuşit să încurce liderul Gloria Corneşti, cu care a făcut un egal alb, 0-0. Flacăra Moreni a învins clar cu 4-0 (Iliescu 2, Grozea 2) pe modesta Petrolul Valea Mare. în acest fel, ecartul dintre Gloria şi Flacăra s-a micşorat la 7 puncte (47 p faţă de 40 p).
Aceeaşi diferenţă (7 p) este şi la „adevăr” (+20 Gloria faţă de +13 Flacăra)
A.S. Doiceşti este pe un drum ascendent şi în trei etape a obţinut şapte puncte. Ultima ispravă: 3-0 (Oană, Zidăroiu, Iliescu – 11 m) cu Voinţa Perşinari. Singura victorie în deplasare s-a consumat la Nucet (pe stadionul Unirea), unde Bradul Moroeni a învins, cu 1-2 (G. Dragne – Florescu, losif) echipa lui Titel Dinu, Recolta Gura Şuţii. „Pădurarii” au condus cu 0-2 până în minutul 85.
Sub poalele Leaotei, în der-byul nordului, Voinţa Pietroşiţa a învins cu 1-0 (I. Gheorghe – 11 m) pe PAS Pucioasa.
C.S. Conţeşti este în pasă neagră. A suferit a doua înfrângere din acest retur. A pierdut, cu 3-2, în deplasare, cu Gaz Metan Finta, după ce a condus cu 0-1 în secunda 10.
F.C. Aninoasa a câştigat la limită, 2-1, meciul, de acasă, cu Comerţul Brezoaele şi stă pe podium.
Runda următoare este atractivă printr-un nou derby: Petrolul Târgovişte – Flacăra Moreni.
Liga a 4-a: Etapa a 20-a Egal lângă podul Mihai Bravu
Date: