Specialiştii în educatie şi formare sunt invitati să îşi exprime interesul pentru următoarea rundă de vizite de studiu, rundă ce include 119 vizite de studiu în 28 de tări, programate în perioada septembrie 2013-februarie 2014. Participantii, persoane cu putere de decizie în domeniul educatiei şi formării, precum şi alti specialişti în educatie, formare şi din partea partenerilor sociali, vor primi o subventie UE pentru acoperirea cheltuielilor aferente acestor vizite.
În cadrul acestor vizite, cu o durată de trei până la cinci zile, participantii vor studia aproximativ 30 de teme diferite conexe educatiei şi formării profesionale la nivel european, printre care: dobândirea com-petenţelor-cheie (învăţarea şi predarea limbilor străine, educatie pentru cetătenia activă, folosirea tehnologiilor informaţionale etc.); învăţarea prin muncă şi tranzitia de la sectorul de educatie şi formare pe piata muncii; cooperare între şcoli şi institutiile de for-mare, companii şi comunitătile locale; oportunităti egale pentru grupuri dezavantajate; for-mare initială şi continuă a pro-fesorilor, formatorilor şi liderilor din domeniul educational. Pot beneficia de aceste vizite de studiu: persoanele cu putere de decizie în domeniul educatiei şi formării – la nivel local, regional sau national; reprezentantii asociatiilor de angajati şi ai sindicatelor; directori de şcoli, centre de for-mare, servicii de consiliere şi de centre de validare şi acre-ditare; profesori formatori; inspectori în domeniul educatiei şi formării. Candidatii interesati să participe vor lua legătura cu agentiile nationale din tara lor şi vor completa for-mularul de înscriere online pe pagina de internet dedicată vizitelor de studiu, până pe data de 28 martie 2013, ora 12:00 CET.
Programul de vizite de studiu, coordonat de Cedefop, este parte din programul Comisiei Europene pentru învătare continuă pe întreg parcursul vietii, program care se va încheia în 2013. Aceasta este penultima rundă de înscrieri. În intervalul 2008 -2012, 10.063 persoane din 33 de tări au primit subventii din partea UE pentru a partici-pa într-un număr de 934 de vizite de studiu, organizate în 30 de tări. Mai mult de 600 de institutii şi organizatii de educatie şi formare au fost gazdele acestor vizite. 97% dintre participanti şi 96% dintre organizatori au declarat că au fost multumiti şi foarte multumiti de experienta acestor vizite de studiu.
SUBVENŢII PENTRU VIZITE DE STUDIU
Date: