Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informează că a început verificarea la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantion-ate la controlul pe teren – Campania 2017.
Astfel, în perioada 01 iulie – 01 octombrie 2017, în conformitate cu Ordinul MADR nr. 18/03.02.2017 privind stabilirea modalităţii de coordonare a implementării schemelor de plăţi directe şi a ajutoarelor tranzitorii care se aplică în agricultură, APIA efectuează vizitele la faţa locului pentru cererile unice de plată eşantionate la controlul pe teren, iar verificarea respectarii unor obligaţii specifice va avea loc în iarna sau în primăvara anului următor.
Eşantionul naţional de control conţine un număr de 104.146 cereri selectate pentru verificarea normelor de eco-condiţionalitate, a schemelor de sprijin pe suprafaţă şi în sectorul zootehnic, astfel: pentru controlul pe teren prin metoda clasică – 28.547 fermieri; pentru controlul pe teren prin metoda teledetecţiei – 75.599 fermieri.
APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa are 365 de fermieri în control clasic şi 2865 de fermieri în control prin teledetecţie.
Scopul verificărilor la faţa locului este acela de a controla condiţiile în care se acordă ajutorul în conformitate cu art. 37 al Regulamentului (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea. Pe scurt, aceasta înseamnă verificarea fiecărei parcele declarate: eligibilitate, localizare, suprafaţă şi aspecte privind utilizarea/acoperirea terenului.
Surse din cadrul APIA Centrul Judeţean Dâmboviţa ne-au informat că fermierii selectaţi la control sunt obligaţi să permită accesul inspectorilor pe terenul fermei; să prezinte inspectorilor informaţii şi documente legate de obiectul controlului; să delimiteze parcelele, la faţa locului, dacă pe parcelele învecinate a fost înfiinţată aceeaşi cultură.
Controlul se poate face şi în lipsa fermierului dacă, scopul pentru care a fost selectat fermierul la control, nu impune acest lucru. Este necesară prezenţa fermierului atunci când acesta a fost selectat cu scop control agromediu şi de asemenea pentru controlul cerinţelor de ecocondiţionalitate.
În cazul în care fermierul refuză sau restricţionează accesul în exploataţie a reprezentanţilor APIA, pentru efectuarea controlului la faţa locului, cererea prin care s-a solicitat sprijin devine neeligibilă.
A început controlul pe teren pentru fermierii dâmboviţeni
Date: