UN IDEAL LA CARE TREBUIE SĂ TINDEM

Date:

Preot StefanescuPreot loan ŞTEFĂNESCU_
„Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face”. Acesta ar trebui să fie raportul dintre oameni.
Mântuitorul lisus Hristos însă vine cu cel mai rodnic raport posibil între Dumnezeu şi oameni: porunca iubirii. Aceasta îl coboară pe Dumnezeu la preocupările, la bucuriile, neajunsurile şi nădejdile oamenilor, iar pe oameni îi ridică la demnitatea de fii ai lui Dumnezeu.
Un proverb românesc spune: „Cine n-a gustat amarul nu ştie ce-i zahărul”.
Trebuie să te găseşti singur în vâltoarea vieţii, ca să înţelegi pe deplin cât a valorat pentru tine grija mereu trează a părinţilor.
Nu există o regulă de proporţionalitate între iubirea părinţilor faţă de copii şi a acestora faţă de părinţi. Partea părinţilor este jertfa, a copiilor, drepturile; a părinţilor grija, a copiilor, seninătatea; a părinţilor munca, a copiilor, jocul. Totuşi, bucuria adevărată este a părinţilor.
E mai bine să dai decât să primeşti! Şi bucuriile adevărate, trainice, sunt totdeauna rezultatele faptelor de muncă, de devotament, de binefacere. Pentru munca lor, pentru bunul lor, pentru grija lor, părinţii cer un singur lucru de la copii: să-i iubească.
Că cel mai bun dintre părinţi, Dumnezeu, a revărsat din belşug darurile sale cele bogate asupra oamenilor. Pe îngerii Săi i-a pus păzitorii vieţii noastre. A dat pământului putere să rodească, a pus totul la dispoziţia oamenilor şi le-a zis: „E al vostru, stăpâniţi-l!”.
Pentru toate aceste binefaceri şi pentru multe altele, cu neputinţă de înşirat, Dumnezeu ne cere un singur lucru: să-L iubim. Nu ne cere un lucru greu de îndeplinit. El vrea să fie singurul stăpân al sufletelor noastre. Poate că aici stă greutatea împlinirii poruncii pe care El o numeşte cea mai mare şi cea dintâi. Când e vorba de sufletul nostru, de devotamentul nostru şi de iubirea noastră, stăm la târguiala cu Dumnezeu. @ţi dăm, Doamne, câteva minute pe zi, dar în rest lasă-ne în pace! Cât de puţini sunt cei care se ridică la înălţimea morală a lui Zaheu cel mic de statură, şi să ofere jumătate din avuţiile lor intelectuale şi materiale!
Omul trebuie să urce această înălţime, oricât i-ar fi de greu.
Nu există altă poartă de intrare în împărăţia lui Dumnezeu!
Iubirea de Dumnezeu înseamnă toată legea şi proorocii; înseamnă întoarcerea noastră, renaşterea noastră morală, bucuria noastră deplină. Căci a iubi pe Dumnezeu înseamnă a iubi binele, adevărul, frumosul, bucuria, prietenia – valori care nu pot fi asemănătoare cu banii sau cu aurul. A iubi pe Dumnezeu înseamnă a face simţită existenţa împărăţiei Lui pe pământ. Iubirea de Dumnezeu este cea mai deplină formă a iubirii faţă de noi înşine. Din ea răsar răbdarea, mila, generozitatea, buna cuviinţă, blândeţea etc. De aceea iubirea este cel mai mare bun din lume.
Tot ceea ce provoacă bucurie şi fericire în lume izvorăşte din iubire. De aceea, rostul nostru aici pe pământ este acela de a iubi – este idealul la care trebuie să tindem cu toţii.
Doar iubirea poate salva omenirea de azi din frământările în care se zbate. Când iubirea va lua locul violenţei, atunci se va instala pacea pe pământ. Iubirea descătuşează pe om de orice patimă. Ea este pârghia cu ajutorul căreia Dumnezeu va scoate lumea aceasta din întunericul păcatului. în lume, iubirea se manifestă prin fapte.
Aceste fapte sunt simple, scoase din viaţa zilnică a oamenilor. Ele sunt înşirate în Sf. Evanghelie când se vorbeşte de judecata obştească: „Am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 35-45).
Aşa se împlineşte între oameni porunca iubirii! Undeva lângă noi, este un foc (focul iubirii) care stă să se stingă. Cu siguranţă şi tu ţii strâns în mână un lemn. Ce vrei sa faci cu el?
Să loveşti… sau să iubeşti?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!