Una dintre cele 10 instituţii de învăţământ târgoviştene ce au fost sau urmează a fi reabilitate în baza unui proiect cu finanţare europeană în proporţie de 98% (2% fiind contribuţia administraţiei publice locale, în speţă a Târgoviştei) este Grupul Şcolar Industrial „Nicolae Ciorănescu”. Ieri, primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a verificat stadiul lucrărilor la acest obiectiv.
„S-a realizat aproximativ 25% din lucrările care au fost contractate cu termen de finalizare data de 15 septembrie 2013. Aici vor fi: o modernă şi dotată european sală de sport, un teren de sport amenajat afară, un corp de clădire reabilitat şi izolat termic, în care s-au schimbat absolut toate dotările: mobilier şi instalaţii sanitare, termice, electrice, lambriuri, parchet etc. Totul se reface de la zero. Va fi o lucrare nouă, modernă, care va face cinste Târgoviştei. Este un proiect cu finanţare de la Uniunea Europeană, cu 98% bani europeni atraşi. Târgoviştea este unul dintre municipiile reşedinţă de judeţ care se află în topul atragerii de fonduri europene în România.
Grupul Şcolar „Nicolae Ciorănescu” este cel mai mare din Târgovişte. Nu sunt probleme cu desfăşurarea orelor şi nici constructorul nu are probleme în a avansa cu lucrările, care sunt în grafic. Nu există niciun fel de impediment”, a declarat primarul Târgoviştei.
Ca parametri tehnici, vorbim despre 4.404,68 metri pătraţi suprafaţă utilă ce urmează a fi reabilitată şi modernizată. Ne referim aici la modernizarea instalaţiilor interioare de utilităţi, a finisajelor, crearea de facilităţi speciale pentru persoanele cu dizabilităţi, lucrări de reabilitare a reţelelor exterioare de utilităţi, lucrări de reabilitare termică. Se va construi o nouă suprafaţă utilă, de 1513,90 metri pătraţi, cu destinaţie sală de sport. Şi terenul de sport va fi reabilitat.
Costul total al proiectului este de 14 985 041,05 lei.
Târgovişte REABILITAREA GRUPULUI ŞCOLAR INDUSTRIAL „NICOLAE CIORĂNESCU”, REALIZATĂ ÎN PROPORŢIE DE 25%
Date: