O CĂLĂUZĂ SIGURĂ

Preot loan ŞTEFĂNESCU
Sf. loan Botezătorul zicea: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”.
El spunea oamenilor o veste bună, iar oamenii, şi atunci, ca şi azi, îşi închipuie că împărăţia lui Dumnezeu este o „vale a plângerilor” sau o percep ca o veste bună doar muritorii de rând, ori cei cu grave deficienţe intelectuale sau corporale.
Oameni buni! Împărăţia lui Dumnezeu nu este o iluzie, ci este un bun, pe care oricine, oricând poate să-l aibă, dacă îl va urma pe Hristos cu credinţă.
lstoria ne arată că, în drumul spre acest bun, spre împărăţia lui Dumnezeu, omenirea a fost adeseori oprită de rătăciri grave. Abia în persoana Mântuitorului Hristos ea a primit o călăuză sigură. Dar şi după apariţia Lui, drumul omenirii n-a fost lipsit de rătăciri.Azi ea stă la răspântia a două drumuri: capitalism şi creştinism. Unii o iau pe drumul creştinismului, ascultând de vorbele Sf. loan Botezătorul şi acceptă drept călăuză pe Mântuitorul Hristos, iar alţii o iau pe drumul capitalismului, uită de Dumnezeu, şi se îmbulzesc după comori lumeşti, înlăturând, strivind, dând la o parte sau călcând în picioare pe cei din calea lor.
Celor daţi la o parte, Mântuitorul Hristos le spune: „Eu am venit să vă descoperă o nouă comoară, mai mare decât toate comorile lumii acesteia la un loc. Din comoara aceasta veţi putea lua toţi care veţi voi şi tot va mai rămâne, după cum a fost la înmulţirea pâinilor, când, după ce s-au săturat toţi, au mai rămas douăsprezece coşuri de fărămituri”.
În punga fiecăruia din cei care cer, Mântuitorul pune, ca în basmele bunicii, trei bani; şi aceştia nu sunt euro; nu poartă chipul niciunui domnitor, ci numele lor sunt: credinţa, nădejdea şi dragostea. Va veni vremea când lumea întreagă va recunoaşte puterea lor de cumpărare.
Pentru a dobândi comoara împărăţiei lui Dumnezeu, aşa cum corăbierul în lupta cu furtuna, în momentul când îşi vede ameninţată viaţa, aruncă toate peste bord spre a uşura sarcina corăbiei şi a o face mai rezistentă, omul dornic de împărăţia lui Dumnezeu va trebui să scoată din sufletul său toate „comorile” părute, ascunse acolo. Deşi, conform unei legi instinctive, tainice; omul tinde să-şi agonisească cele necesare existenţei şi abuzează de legea firii, devenind astfel rob al râvnei după bogăţie, fericit va fi doar acela care va râvni să-şi îmbogăţească sufletul.
Suntem în mileniul al lll-lea şi avem posibilitatea să facem diferenţa între îmbogăţirea trupească şi cea sufletească. Ne putem da seama ce a creat credinţa durabil pentru folosul lumii.
Brahma, Budha, Confucius, Mahomed şi alţii au fost fără îndoială reformatori curajoşi şi sfărâmători de idoli, dar progresul popoarelor care i-au urmat nu se compară cu cel al popoarelor creştine. Până şi vestitul împărat lulian Apostatul, pe patul de moarte, a recunoscut puterea lui Hristos, exclamând: „Ai învins Galileene”!
Acest Galileean modest, care a iubit aşa de mult pe oameni, încât şi-a dat viaţa pentru ei, este Mântuitorul lumii, este „Calea, Adevărul şi
Viaţa”.
Toţi cei care dorim să scăpăm din cătuşele lumii de azi, toţi cei care ne simţim izbiţi de valurile ispitelor pe marea vieţii, să-l cerem Lui ajutorul şi El ne va salva din „primejdia înecării”. Trebuie să recunoaştem că viaţa de azi este ca o „mare furtunoasă”. Şi fericit şi salvat este cel care va şti, în momentul periculos, să strige: „Doamne, scapă-mă!”.
De ce avem noi mare trebuinţă de o renaştere morală?
Pentru că altă cale mai bună nu există. Braţul care va face rânduială va trebui să fie condus de un suflet care crede în rostul istoric al neamului nostru; sfătuitorul, care va plivi buruiana urii din sufletele noastre, va trebui să creadă în adevărul cuvintelor: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”; mintea, care va şti să dea noi rosturi vieţii noastre economice, va trebui să ţină cu sfinţenie la porunca: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru desăvârşit este”. Să ne asumăm riscul de a trăi creştineşte, conştienţi fiind că, acum, aici vom fi încercaţi, dar la judecata lui Dumnezeu vom fi răsplătiţi.