La noapte se aprinde Focul lui Sumedru

În credinţa ortodoxă, ajunul Sf. Dumitru este o sărbătoare cu un pronunţat caracter funerar: se fac pomeniri ale morţilor şi se aprind ruguri, aceste obiceiuri având drept scop câştigarea bunăvoinţei strămoşilor pentru a obţine în anul care vine recolte bune. Tradiţional, sărbătoarea se mai numeşte şi „Moşii lui Sfântul Dumitru” sau „Moşii de brânză şi de lapte”.
Un vechi obicei din ajunul Sfântului Dumitru – apărătorul păstorilor – este „focul lui Sumedru”, peste care copiii trebuie să sară pentru a fi sănătoşi tot anul. La fel în cazul tinerilor care vor să se căsătorească în decursul anului care vine: e bine ca, în ajunul Sfântului Dumitru, să sară peste flăcările „focului lui Sumedru”. Acest obicei se mai păstrează în Argeş, Vâlcea şi nordul Judeţului Dâmboviţa. În această seară se vor aprinde focurile şi vor petrece în jurul lor păstrătorii de tradiţii din Bărbuleţu, Râu Alb, Pucheni, Moroeni şi din alte comune învecinate.
La „focul lui Sumedru” gospodarii se cinstesc cu vin şi ţuică, iar femeile împart, la lumina flăcărilor, nuci, mere, struguri, prune uscate.
Asemenea focuri se fac şi prin livezile cu peri, deoarece, conform tradiţiei, aceştia vor rodi şi la anul.
Când focul e aproape stins fiecare participant trebuie să ia câte un tăciune, pe care, mai apoi, să-l arunce în livadă pentru a obţine, şi în anul următor, roade la fel de bogate.
O superstiţie a ajunului Sfântului Dumitru spune că oile culcate grămadă, în cipor, în noaptea lui Sumedru, prevestesc o iarnă grea. Dacă oile vor dormi răsfirate, atunci se aşteaptă o iarnă blândă.