Setea de bani şi linguşeala

Săptămâna trecută, în data de 14 octombrie, sâmbătă, la ora 22:54, site-ul „Realitatea.net”, care rămâne deocamdată unul dintre cele mai obiective în prezentarea societăţii româneşti actuale, deci în urmă cu patru zile, a postat cosiderentele jurnalistului Dan Mihai Vasile despre propria sa meserie.
Astfel, Dan Vasile Mihale este de părere că: „Meseria de jurnalist este cea mai rea. Asta susţine un site american specializat în Resurse Umane. Acest clasament făcut de Careercast.com, un site american specializat pe Resurse Umane, afirmă că jurnaliştii din presa scrisă au fost plasaţi, în 2016, pentru al treilea an consecutiv pe primul loc în Top 10 – cele mai rele meserii din lume. Şi nu este singurul studiu, altele sunt şi mai dramatice…
Argumentele care au stat la baza întocmirii acestui clasament au fost următoarele: veniturile salariale mici, factorii emoţionali, mediul de lucru, stresul foarte mare, viteza de lucru, perspectivele de evoluţie profesională, numărul mare de ore lucrate săptămânal.
Niciun politician, dar absolut niciunul, nici măcar cei care provin din presă, nu a mişcat un deget pentru jurnaliştii din România. Se votează privilegii pe bandă rulantă pentru nişte troglodiţi politici care ajung în Parlament sau în alte funcţii cheie. Se acordă facilităţi pentru cei care au lucrat în servicii, justiţie, armată sau poliţie, dar pentru jurnalişti nu se face nimic, deşi se spune că presa este a patra putere în stat…
Sigur, în mare parte, este şi vina presei, extrem de divizată, care nu este reprezentată profesional de nicio organizaţie profesională serioasă. Clubul Român de Presă, nici nu ştiu dacă mai există, a fost o glumă sinistră, care nu a făcut nimic pentru breaslă.
Jurnaliştii nu sunt apăraţi de nimeni, nici atunci când sunt daţi în judecată de penalii despre care scriu, nici atunci când sunt ameninţaţi, nici când sunt obligaţi să suporte abuzurile angajatorilor, sau sunt concediaţi prin SMS.
Despre drepturile şi perspectivele lor nu s-a scris niciodată, ci doar despre obligaţiile lor. Deşi s-au elaborat zeci de studii care atestă că meseria de jurnalist este una rea, stresantă, nimeni nu a avut niciun moment de compasiune pentru jurnaliştii de la care află, zilnic, fărădelegile care se întâmplă în jurul lor.
Lucrez de mai bine de 20 de ani în presă şi am pierdut prea mulţi colegi. Nu au migrat spre alte domenii, ci s-au dus la cer. Au murit, prematur, din cauza unor afecţiuni grave, cauzate de epuizare. Au murit pentru că statul român, prin reprezentanţii săi, nu are niciun respect pentru jurnalişti şi nu a făcut nimic pentru ei.
Şi vă dau doar un exemplu, poate cel mai flagrant, de indiferenţă mizerabilă. Pentru un fost coleg de la ,,Curentul,, s-a făcut chetă pentru înmormântare. Era bolnav şi nu îl mai angaja nimeni. Vîn-duse tot pentru tratament şi dormea pe la prieteni. Era erou al Revoluţiei, dar nu avea carnet de la asociaţiile penale, recunoscute de stat, care au traficat diplomele de revoluţionar. În 1989 şi-a pierdut, parţial, auzul din cauza unui glonţ. Trăgătorul, probabil, trăieşte şi poate chiar bine. Sorin s-a stins înainte să împlinească o vârstă rotundă.
Statul român poate sta, însă, liniştit, la cum merg lucrurile acum şi la cât de strâmtorată este presa, puţini dintre cei care au intrat, şi rămas, în presă, după 1989, vor apuca vârsta de pensionare”.
într-adevăr, situaţia aşa cum este descrisă, referitor la jurnalişti, pare înfiorător de tristă. Nu putem spune că situaţiile extreme descrise nu arfi neadevărate, dar mai există o faţetă a respectivei meseri: linguşeala grosolană pe care o practică majoritatea jurnaliştilor. De fapt, cum mai pot fi respectaţi jurnaliştii de către politicieni când cei mai mulţi şi transformat buzele în ventuze aplicate pe fesele clasei politice, gest de pe urma căruia se aleg, totuşi, cu cel puţin un profit cât de cât substanţial. Pe de altă parte, spaţiul românesc, tipărit sau online este sufocat de tot felul de fiţuici sau site-uri care se întrec să laude sau să critice… la comandă. în prezent, jurnaliştii, majoritatea desigur, sunt la fel de nocivi pentru sezvoltatea societăţii româneşti contemporane, ca şi majoritatea politicienilor. Şi unii, şi ceilalţi au un numitor comun: mint cu neruşinare, jurnaliştii deformând sau falsificând realitatea prezentă, politicienii deformând, prin false promisiuni, realitatea viitoare. Nu există lege sau legi care să-i apere pe jurnalişti? Este un lucru normal. Nimeni, din rândul parlamentarilor, nu se va forţa să propună cel puţin un text de lege, când se ştie deja că pentru un pumn de mărunţiş, în lei sau în euro, cei mai mulţi jurnalişi chiar se calcă în picioare pentru a prinde un loc în faţă, cât mai în faţă, lângă fesele celui, respectiv celor care plătesc să fie linşi pe toate parţile, chiar şi pe cele intime. Da, sunt jurnalişti care mai mult fac foamea, dar sunt şi jurnalişti care, când îi vezi pe stradă au, din profil, un abdo-ment de parcă zici că sunt în luna a noua de sarcină. Dacă jurnaliştii, aşa de vicleni şi de actori au ajuns să fie imaginea ipocriziei perfecte, aceasta se datorează clasei politice care vrea să nu fie deranjată, preferând tăcerea ideală. Deci, dacă jurnaliştii bagă în seamă un om simplu, dacă vorbesc sau scriu despre necazurile omului simplu, în mod sigur o fac la comandă pentru a lovi într-un politician, un grup de politicieni sau într-un partid.
Onest este doar jurnalistul care nu poate profita de pe urma unui politician sau a unui partid politic deoarece nici politicianul, nici partidul politic nu-l bagă în seamă. Nu-l bagă în seamă pentru simplul motiv că nu dă sau nu mai dă doi bani pe el.
Dacă oamenii simpli organizează un protest, spontan sau nu, imediat veţi observa cum jurnaliştii se împart în două grupe inegale ca număr de membri: unii îi vor susţine pe protestatari, alţii îi vor combate sau nu vor scoate un cuvânt. Atitudinea lor depide de cine îi plăteşte, direct sau indirect.
Vedem la televizor, citim în presa scrisă sau online despre dezvăluiri zise incendiare referitoare la afacerile sau învârtelile politicienilor sau ale oamenilor de afaceri şi zicem, în sinea noastră, cu naivitate, „e dat dracului jurnalistul ăsta!” sau „uite, un om drept, fără teamă, jurnalistul ăsta!”. Totul este o iluzie. în realitate, marele jurnalist devine imaginea justiţiarul fiindcă aşa au vrut alţii, din mediul politic, care stau în umbra evenimentelor. în realitate, jurnalistul nu ştie nimic din ceea ce se petrece cu adevărat în lumea politicului, decât dacă se consideră că trebuie să se afle. Dacă aflâm, noi oamenii de rând, câte ceva despre dedesubturile necurate ale mediului de afaceri sau politic, asta se întâmplă doar când un om de afaceri sau un politician a supărat un un grup sau un partid politic. Toată lumea ştie acest lucru, mai ales jurnaliştii, dar toată lumea tace, deoarece este vorba de banii, gri sau negri.
Adevărul este că sfiinţii nu mai sunt în România decât în racle. Adevărul este că fără bani nu mai poate trăii nimeni, la ora actuală, chiar nimeni, inclusiv sfântă Biserică ortodoxă, iar lista este ernorm de lungă, aşa de lungă şi de lată, încât pământul sacru al României, sacru pentru cei ce au fost, nu mai este suficient să-i cuprindă pe toţi cei care au ajuns să depindă de bani, nu de satisfacţia de a fi onest.
Aşa că nu-i mai plângeţi pe jurnalişi. îşi merită soarta. Să nu uităm: stăpânul nu-şi iubeşte sluga, o dispeţuieşte, dar o ţine în viaţă fiindcă are nevoie de ea.