Marţi, deputaţii au votat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Mai multe detalii despre acest subiect ne-au fost prezentate într-un comunicat de presă remis de către deputatul PSD Dâmboviţa. Claudia Gilia:
„În Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi am dezbătut şi adoptat modificările la Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, iar astăzi a fost pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor modificările aduse legii menţionate mai sus, urmând ca la proxima şedinţă de plen să fie supusă votului.
Transpunerea în legislaţia naţională a principiilor promovate de Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi aprobată de ţara noastră prin Legea nr. 18/28 septembrie 1990, a impus alinierea României la cele mai importante standarde în materie, inclusiv din perspectiva unui cadru legal care să favorizeze participarea copiilor la procesul de luare a deciziilor care îi privesc şi care să asigure mecanisme eficiente care să garanteze respectarea drepturilor acestora.
În România, instituţia Avocatului Poporului este autoritatea consacrată cu plenitudine de competenţă în apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturilor acestora cu autorităţile publice. Deşi, potrivit actualei legi care reglementează organizarea acestei instituţii, unul dintre adjuncţii Avocatului Poporului are atribuţii inclusiv în ceea ce priveşte domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului, vizibilitatea acestuia s-a dovedit a nu fi suficientă în raport cu importanţa pe care acest domeniu o are atât în plan intern, cât şi în plan extern.
Una dintre măsurile incluse în Programul de Guvernare 2017-2020, în Capitolul Investiţia în copii – Investiţia în viitor, vizează înfiinţarea
instituţieiAvocatului Copilului, cu mandatul şi capacitatea de a promova drepturile copilului şi de a apăra respectarea acestora.
Modificările legii au vizat, în principal, asigurarea unei reprezentări adecvate a intereselor copiilor de către singura instituţie care, prin reglementarea oferită de Constituţia României este independentă faţă de orice altă autoritate publică.
Întărirea capacităţii instituţiei Avocatului Poporului, în ceea ce priveşte problematica drepturilor copilului, prin reglementare distinctă a acestui domeniu în responsabilitatea unuia dintre adjuncţii acestuia, denumit „Avocatul Copilului” a impus schimbarea cadrului legislativ în materie.
În acest sens, alineatul (1) al articolului 10 din Legea nr. 35/1997, s-a modificat şi va avea următorul cuprins: ” (1) Avocatul Poporului este asistat de adjuncţii, specializaţii pe următoarele domenii de activitate:
a) drepturile omului, egalitate de şanse între bărbaţi şi femei, culte religioase şi minorităţi naţionale;
b) drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap;
c) apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
d) armată, justiţie, poliţie, penitenciare;
e) proprietate, muncă, protecţie socială, impozite şi taxe.
f) prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie, prin Mecanismul Naţional dePrevenire.”
S-au introdus, de asemenea, două articole noi:
„Art.121 – (1) Domeniul privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului este coordonat de un adjunct al Avocatului Poporului, denumit în continuare Avocatul Copilului. (2) Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul apărării, promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor, în condiţiile prezentei legi.
Art.122 – În îndeplinirea mandatului specific domeniului privind apărarea,protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Avocatul Copilului îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) soluţionează sesizările individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora, în legătură cu acţiunile instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului, ale oricăror instituţii a căror activitate este incidentă domeniului privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului;
b) soluţionează orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului;
c) promovează conştientizarea drepturilor copilului în rândurile copiilor şi adulţilor;
d) colaborează cu structurile formale ale copiilor şi, în măsura în care consideră necesar, sesizează autorităţile competente;
e) formulează propuneri de măsuri menite să încurajeze participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc;
f) elaborează studii cu privire la exercitarea şi respectarea drepturilor copilului şi recomandă, dacă este cazul, măsuri pentru respectarea drepturilor copilului la nivel de politici publice şi la nivel legislativ, inclusiv prin întocmirea de rapoarte speciale.”
Modificările legislative adoptate astăzi vin să asigure instrumente eficiente de promovare şi apărare a drepturilor copilului, înfiinţarea unor mecanisme de comunicare eficiente prin care să fie primite şi soluţionate plângerile individuale făcute de copii sau de reprezentanţi ai acestora în legătură cu acţiunile instituţiilor publice din domeniul sănătăţii, educaţiei şi protecţiei speciale a copilului, asigurarea premiselor necesare pentru realizarea de către Avocatul Poporului, prin Avocatul Copilului a unor demersuri evaluative care să reflecte gradul în care autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, dar şi specialiştii sau persoanele fizice respectă, în fapt, drepturile copilului. „,a declarat Claudia GILIA, deputat PSD
Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia: în plenul Camerei Deputaţilor s-a votat modificările aduse Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului
Date: