Având în vedere tradiţiile specifice Crăciunului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa acţionează pentru verificarea modului de respectare a legislaţiei privind sacrificarea şi comercializarea animalelor, precum şi a celei referitoare la transportul de animale şi produse de origine animală.
Astfel, în această perioadă, poliţiştii efectuează controale în târguri, pieţe şi centre comerciale, pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, precum şi pentru verificarea respectării legislaţiei în ceea ce priveşte normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
De asemenea, poliţiştii rutieri vor intensifica controalele în trafic în vederea verificării autovehiculelor în care se transportă animale şi produse din carne.
Pentru evitarea unor situaţii ce pot pune în pericol sănătatea cetăţenilor ca urmare a consumului de carne şi produse din carne comercializate fără respectarea normelor sanitar-veterinare, poliţia dâmboviţeană vă recomandă:
Nu cumpăraţi carne sau produse derivate din spaţii ori de la persoane neautorizate din punct de vedere sanitar -veterinar. În situaţia în care cetăţenii cumpără astfel de produse din spaţii improvizate sau din „sistemul stradal”, se expun riscului îmbolnăvirii.
Cumpăraţi doar produsele din carne ce au aplicate marca de sănătate a unităţii de sacrificare sau marca de identificare a unităţii de tranşare. Marca de sănătate / identificare atestă că produsele au fost supuse controlului sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.
Carnea proaspătă, oferită spre comercializare, trebuie să provină numai din abatoare care funcţionează în conformitate cu normele legale, unde, în permanenţă, este asigurată asistenţa sanitar -veterinară şi pentru siguranţa alimentelor.
Cetăţenii nu trebuie să se lase influenţaţi de anumite „oferte” pentru produsele din carne, de cele mai multe ori acestea sunt comercializate fără respectarea normelor de igienă alimentară.
Prevenirea şi combaterea ilegalităţilor privind comercializarea şi transportul animalelor şi produselor din carne, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni
Date: