Programul naţional de protecţie socială „Bursa profesională”, care subvenţionează costurile pentru elevii din învăţământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare. Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învăţământul învăţământul profesional şi constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, pe perioada cursurilor şcolare, a pregătirii practice şi pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de certificare a calificării profesionale. De bursă beneficiază şi copiii cetăţenilor străini beneficiari ai unei forme de protecţie în România sau copiii cetăţenilor străini, ai cetăţenilor Uniunii Europene/Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene cu drept de şedere/rezidenţă pe teritoriul României, care frecventează învăţământul profesional.
Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VlII-a, ca parte a învăţământului secundar superior. Măsura adoptată urmăreşte creşterea interesului tinerilor şi familiilor acestora faţă de educaţia şi formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătăţirea pregătirii profesionale.
Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile. Fondurile pentru finanţarea „Bursei profesionale” vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale şi se repartizează inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, începând cu anul şcolar 2018-2019.
Elevii care frecventează învăţământul profesional, inclusiv dual, vor beneficia în continuare de burse profesionale
Date: