PERIOADA ÎN CARE POATE FI VIZITATĂ EXPOZIŢIA „AURUL Şl ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI” SE PRELUNGEŞTE

Date:

Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte în partene-riat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Muzeul Naţional de Istorie a României, prelungesc perioada în care poate fi vizitată expoziţia „AURUL ŞI ARGINTUL ANTIC AL ROMÂNIEI”, până la data de 25 februarie 2018. Expoziţia este găzduită de Muzeul de Istorie, str. Calea Domnească, nr.189. Această decizie a fost luată în urma solicitărilor venite din partea publicului vizitator.
Expoziţia „Aurul şi argintul antic al României” este unică prin valoarea şi importanţa istorică a celor peste 1000 de artefacte din metale preţioase. Prin intermediul exponatelor, adevărate capodopere ale orfevrăriei preistorice şi antice din spaţiul românesc, publicul vizitator va avea ocazia de a admira evoluţia prelucrării metalelor preţioase de-a lungul a 6.000 de ani de istorie.
Iniţiativa organizării acestei importante expoziţii a aparţinut Muzeului Naţional de Istorie a României, care în anul 2013, cu contribuţia a 32 de muzee din ţară, printre care se numără şi instituţia noastră, a demarat acest extraordinar proiect, cu dorinţa de a face cât mai cunoscute multitudinea de piese din metale preţioase, descoperite de specialişti în ultimele două veacuri. În cadrul expoziţiei vor putea fi admirate tezaurele de la: Pietroasele -judeţul Buzău (Cloşca cu puii de aur), Grădiştea Muncelului – judeţul Hunedoara (brăţările dacice), Buneşti Avereşti – judeţul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare şi Hinova
– judeţul Mehedinţi, Cucuteni Băiceni
– judeţul Iaşi, Agighidol – judeţul Tul-cea, Peretu – judeţul Teleorman, Sâncrăieni – judeţul Harghita, Constanţa (Tomis), Histria, Hârşova -judeţul Constanţa, Apahida, Cluj Someşeni – judeţul Cluj, Cugir, Blaj -judeţul Alba, etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!