Bugetul Municipiului Târgovişte pe acest an susţine programele de investiţii

Date:

Referitor la bugetul Municipiului Târgovişte, aprobat fără mari discuţii de consilierii locali, primarul Cristian Stan a spus că, în ciuda unor constrângeri generate de modificările operate la Codul Fiscal, este axat pe susţinerea proiectelor de dezvoltare a oraşului. Comparativ cu anul trecut, veniturile sunt cu cinci milioane de lei mai mici – o diminuare ce-i drept mai redusă decât aceea prog-nozată, iar proiectele care vor trebui cofinanţate sunt cu valoare foarte mare. Cristian Stan a vorbit aici despre proiectele europene de modernizare a infrastructurii educaţionale- şcolile nr. 8 şi 13, la care se adaugă Grădiniţa nr. 8, proiectele finanţate prin PNDL, Compania Naţională de investiţii ori Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
În totalul veniturilor, ponderea cheltuielilor pentru investiţii este de 13 %, după cum a precizat şefa Direcţiei Economice, Daniela Popa, restul fiind cheltuieli de funcţionare, cu asistenţa socială ori susţinerea instituţiilor din subordinea primăriei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...
error: Conținutul este protejat!!