Poliţiştii din Dâmboviţa, la datorie pentru siguranţa comunităţii

Date:

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au continuat acţiunile pentru creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor.
în ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la 25 de evenimente, dintre care 18 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi au aplicat 400 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 81.220 de lei.
De asemenea, au fost constatate 23 de infracţiuni, dintre care 8 contra persoanei.
Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere şi au retras 7 certificate de înmatriculare. Trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni în timp ce transportau ilegal material lemnos, cu două atelaje hipo.
în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că materialul lemnos provenea din tăierea ilegală şi sustragerea unor arbori din fondurile forestiere de pe raza localităţilor Moroeni şi Pietroşiţa. Cei 4 m3 de material lemnos au fost indisponibilizaţi şi predaţi reprezentanţilor Ocolului Silvic Ialomicioara şi Pucioasa. Pe numele tinerilor, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Codul Silvic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...

SORANA CÎRSTEA, DE NECLINTIT ÎN TOPUL CELOR MAI BUNE JUCĂTOARE DE TENIS ALE ROMÂNIEI

Jucătoarea română cel mai bine clasată în clasamentul WTA...
error: Conținutul este protejat!!