Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, de la 3,2% la 3,5%, prognoza privind inflaţia pentru finalul acestui an şi a estimat un nivel de 3,1% pentru decembrie
2019.
Începând cu ultima parte a acestui an dinamica ratei anuale a inflaţiei IPC este proiectată în atenuare substanţială, pe fondul „epuizarii impactului şocurilor care au afectat componentele exogene ale coşului de consum in perioada septembrie- noiembrie 2017.”- susţin analiştii. Acestea au fost asociate majorărilor accizei la combustibili, cotaţiilor petrolului şi tarifelor energiei electrice si termice. Rata anuală prognozată a inflatiei IPC a fost revizuita ascendent cu 0,3 puncte procentuale pentru finele anului 2018, pe fondul proiectării unor contribuţii mai ridicate din partea tuturor componentelor de inflatie exogene sferei de actiune a politicii monetare. Un rol însemnat revine politicii fiscale si a celei a veniturilor, condiţiile fiind stimulative pentru consum.
În cursul anului 2019, rata anuala a inflatiei de baza se va mentine la valori relativ constante, situate insa peste limita superioara a intervalului tintei. La acest orizont, anticipatiile privind inflatia ale agentilor economici se vor mentine la valori situate usor peste 3%. In conditiile in care rata inflatiei principalilor parteneri comerciali externi ai Romaniei se mentine semnificativ sub nivelul de 2%, diferenţa datorându-se creşterii consumului de produse din import.
Inflaţia, peste ţinta propusă pe termen mediu
Date: