În februarie vor sosi şi taloanele speciale de călătorie pentru pensionari

Date:

trenO veste bună soseşte de la Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa în ceea ce-i priveşte pe dâmboviţeni şi nu numai.
„Ordonanţa prin care se abrogă articolul II din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război permite ca, până la data de 1 ianuarie 2015, categoriile menţionate să poată utiliza – ca până în acest an – acelaşi tip de documente de călătorie, respectiv taloanele speciale tipărite de Casa Naţională de Pensii Publice, ne-a declarat Daniela Stoenescu, purtător de cuvănt la CJP Dâmboviţa.
După această dată, conform celorlalte prevederi rămase în vigoare ale Legii nr. 211/2012, se vor utiliza legitimaţii de călătorie de tip card.
În aceste condiţii, în luna februarie a.c., Casa Naţională de Pensii Publice va transmite, odată cu taloanele de pensii, şi taloanele speciale de călătorie pentru anul 2013”, a mai precizat Daniela Stoenescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!