Ieri, în data de 27 martie 2018, s-a jucat piesa „Sosesc deseară”, o producţie a Teatrului Tony Bulandra, în cadrul Campaniei Naţionale ARTIŞTII PENTRU ARTIŞTI, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 17-a ediţie, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă, având sloganul „Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!”. Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări au fost virate în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raif-feisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală. De remarcat câ toate teatre din întrega ţară au răspuns afirmativ Campaniei iniţiate şi organizate de UNITER, iar Teatrul Tony Bulandra nu a rămas mai prejos, de-a lungul timpului fiind implicat în diverse campanii de responsabilitate socială. Lista completă a teatrelor poate fi consultată pe https://www.uniter.ro/ sau https://www.face-book.com/UNITERoficial/. „Sosesc deseară” este o comedie caldă şi sentimentală, în care varietatea tipologică se împleteşte firesc cu intriga şi replicile amuzante şi pline de vitalitate. Tudor Muşatescu, autor de epigrame, schiţe şi romane, se dedică, la maturitate, trup şi suflet teatrului, în calitate de dramaturg, traducător, director de scenă, conducător şi proprietar de teatru. Criticii l-au considerat un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialiene de moravuri, prin tipologie, situaţii şi dialoguri spirituale. În spectacolul Teatrului Tony Bulandra incandescenţa feminină şi slăbiciunea masculină se ciocnesc şi dau naştere unei explozii de sentimentalism şi autoironie. Este adevărat că artiştii ştiu mereu să se privească autoironic, dar nu trebuie să uităm că, lucrând cu un material atât de preţios şi de maleabil precum sentimentele, ei sunt totodată mult mai expuşi mediului exterior agresiv. Conducerea teatrului Tony Bulandra, inclusiv trupa acestei instituţii este ferm convinsă că spectatorii le pot fi alături artiştilor, arătând că le pasă…