CU UN PICIOR ÎN FINALĂ! CS Municipal Târgovişte – CS Universitatea Alba lulia 74-55 (25-14, 21-19, 13-13, 15-9)

Date:

csmMunicipal a făcut un prim pas spre finala campionatului, sfidând toate problemele care au apărut în ultima vreme şi care vizează viitorul celei mai importante echipe din istoria sportului dâmboviţean. Timp de 40 de minute, campioana a avut controlul şi a lăsat să se vadă că nimic nu o poate împiedica să ia startul ca din tun în semifinala cu Alba lulia. în primul sfert, fetele lui Miroslav Popov nu au ştiut ce se petrece, pentru că ritmul impus de Târgovişte a fost infernal. Cu un plus de 11 puncte, după primele 10 minute lucrurile au fost rezolvate în proporţie de 80 la sută, singura necunoscută fiind cât de clar vor câştiga fetele lui Nini.
Alba a fost impotentă şi în repriza a doua, în vreme ce Mărginean zburda de la un panou la altul cu o vivacitate care le-a turnat plumb în ghetele rivalelor. Extrema Municipalului a făcut, din nou, un meci magistral demonstrând că este cea mai valoroasă baschetbalistă a României în momntul actual. în defensivă, Jillian Robbins a dus greul. A reuşit s-o anihileze pe Amanda Thompson, baschet-balista care, la ultima confruntare directă dintre cele două semifinaliste, reuşea să înscrie 36 puncte, iar ca bonus a mai reuşit şi două capace.
Pauza nu a adus nimic nou nici pe tabelă şi nici în jocul celor două formaţii. Diferenţa de 13 puncte înregistrată la finele celor 20 de minute s-a menţinut, chiar dacă Thompson a inventat câteva aruncări care şi-au atins scopul. Cu Gabi Mărginean pe bancă, Florin Nini nu-şi epuizase gloanţele, pentru că Ivanka Matic a devenit şefa recuperărilor prinzând de 10 ori sub cele două panouri. Sârboaica îşi continuă seria bună în tricoul campioanei şi contribuie din plin la seria de rezultate excelente din acest final de sezon competiţional.
Aşa cum îi stă bine unei lidere a clasamentului, Târgoviştea a câştigat şi sfertul de final, chiar dacă tehicianul dâmboviţencelor a încheiat meciul cu jucătoarele din linia a două pe teren, iar diferenţa înregistrată a făcut lumină definitiv în privinţa ecartului dintre cele două semifinaliste.
Meciul doi al semifinalei nu va fi la fel de simplu, dar tradiţia spune că Târgoviştea nu pierde la Alba lulia, iar într-un meci care va avea ca miză calificarea în finală, tradiţia nu poate fi schimbată.
Statistică: ■ Puncte: Mărginean 25, Matic 12, Miljkovic 11, Robbins 11, Davis 6, Tikhonenko 5, Ajavon 3, Filip 1;
– Recuperări: Matic 10, Robbins 8, Mărginean 7, Tikhonenko 6, Davis 6, Ajavon 2, Miljkovic 1;
– Pase decisive: Mărginean 6, Davis 4, Miljkovic 4, Robbins 2, Hutanu 2, Ajavon 2, Tikhonenko 1 , Pop 1;
– Intercepţii: Robbins 6, Miljkovic 1, Filip 1, Mărginean 1.
CSM Târgovişte ajunge la al zecelea succes în faţa echipei CSU Universitatea Alba lulia.
În cealaltă partidă a semifinalelor Univ. Goldiş ICIM Arad a învins pe teren propriu pe CS Municipal Satu Mare cu scorul 72 – 57 (24-9, 14-17, 15-10, 19-21).
Meciurile cu numărul 2 al semifinalelor se vor disputa în data de 21 aprilie la Alba Iulia, respectiv Satu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

ECHIPA ETAPEI NU E PENTRU VOLEIBALISTELE DE LA CSM TÂRGOVIȘTE

Volei Alba Blaj a câștigat duelul pentru primul loc...

Idei interesante pentru mânere și butoane pentru ușile de interior

Mânerele și butoanele pentru ușile de interior sunt detalii...

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...
error: Conținutul este protejat!!