In primele trei luni ale acestui an, poliţiştii de la ordine publică au desfăşurat activităţi pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a transportului, colectării şi comercializării ilegale a produselor şi subproduselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit.
In urma activităţilor din teren, a fost constatată o infracţiune la O.U.G. 23/2008, respectiv de către poliţiştii Postului de Poliţie Tărtăşeşti şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10600
lei.
De asemenea, au fost confiscate 263 kilograme de peşte şi 3 unelte de pescuit.
CONSTATĂRILE POLIŢIŞTILOR ÎN DOMENIUL SILVIC
In intervalul ianuarie-martie a.c., poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional din domeniul silvic, beneficiind adesea de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Direcţiei Silvică Dâmboviţa, Gărzii Forestiere Ploieşti şi Gărzii de Mediu Dâmboviţa.
Acţiunile desfăşurate de poliţiştii de ordine publică au constat în verificarea circuitului parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.
Pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 248 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare se ridică la 356.100 lei şi confiscaţi 1.586,63 de m3 de material lemnos şi 97,6 m3 de cherestea.
De asemenea, au fost întocmite 86 de dosare penale, în cadrul cărora s-au efectuat cercetări faţă de 23 de persoane, împotriva a 3 dintre acestea fiind dispuse şi măsuri preventive.
BRACONAJUL PISCICOL ŞI FENOMENUL INFRACŢIONAL ÎN DOMENIUL SILVIC, LA NIVELUL JUDEŢULUI DÂMBOVIŢA
Date: