Poliţiştii Serviciului Rutier, structura de prevenire a criminalităţii, reprezentanţii Şcolii Gimnaziale „Coresi” din Târgovişte, sprijiniţi de o serie de colaboratori care au înţeles importanţa cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, au organizat cea de-a XXI-a ediţie a concursului naţional de educaţie rutieră TROFEUL CORESI.Competiţia a beneficiat de o finanţare nerambursabilă din partea Primăriei Municipiului Târgovişte.De asemenea, alţi colaboratori au fost Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, Corpul Naţional al Poliţiştilor, Automobil Clubul Român şi Filiala Dâmboviţa a Crucii Roşii. Sub motto-ul „Educaţia pentru viaţă înseamnă şi educaţie rutieră”, competiţia urmăreşte formarea unui comportament responsabil în rândul elevilor, bazat pe cunoaşterea şi punerea în aplicare a regulilor de circulaţie.La start, s-au aliniat 21 de echipaje din 15 judeţe care au susţinut proba teoretică şi alte două probe practice, poligonul şi parcul-şcoală.
Elevii au răspuns la 20 de întrebări din domeniul circulaţiei rutiere şi au parcurs un traseu, în parcul-şcoală, unde le-a fost punctată cunoaşterea regulilor şi a semnificaţiei indicatoarelor rutiere şi modul de respectare a acestora.
De asemenea, copiilor le-a fost testată şi îndemânarea privind deplasarea cu bicicleta într-un poligon amenajat cu diferite obstacole. La final, „Trofeul Coresi” şi-a desemnat câştigătorii, primele trei locuri fiind adjudecate de Şcoala Gimnazială „Coresi” Târgovişte, Şcoala Gimnazială „Florea Bogdan” Reghin şi Şcoala Gimnaziala „Nichifor Ludovig” Niculiţel.
Chiar dacă regulile concursului spun că sunt câştigători cei care au acumulat cel mai mare punctaj în urma parcurgerii probelor, în final, toţi participanţii au avut de câştigat prin experienţa şi cunoştinţele acumulate, fiind răsplătiţi cu diplome, medalii şi premii.
TROFEUL CORESI
Date: