Din cei 4.670 de candidaţi dâmboviţeni înscrişi la examenul de Bacalaureat, la simulările de săptămâna trecută s-au prezentat doar 2.793, din care au promovat 30,36%. Majoritatea notelor, 1.853, au fost între 1 şi 4,99, iar cele mai puţine, în număr de 57, între 9 şi 9,99. Potrivit informaţiilor oferite de inspectorul şcolar general adjunct Ovidiu Băsceanu, la unele licee dâmboviţene rata absenteismului a fost foarte mare. Astfel, la Liceele „Vladimir Streinu” şi la „Udrea Băleanu”, au fost 45 de absenţi şi prezenţi doar 24. La Liceul Dr. Angelescu Găeşti, doar 68 de elevi s-au prezentat la simulări, iar 125 au absentat. Şi la Colegiul Naţional lenăchiţă Văcărescu, au fost prezenţi 124 de elevi şi 63 de absenţi. La Liceul Tehnologic Moreni, au fost 50 de elevi prezenţi şi 110 de candidaţi absenţi. La polul opus se situează Liceul „Aurel Rainu” Fieni, cu 104 candidaţi prezenţi şi doar 26 absenţi, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa, cu 166 candidaţi prezenţi şi doar 6 absenţi, Colegiul Naţional Constantin Carabella, cu 144 prezenţi şi doar 27 absenţi. „Pe de o parte, consider că şcoala şi-a făcut datoria. Şcolile şi-au luat toate măsurile: şi-au amenajat clasele, le-au prevăzut cu camere video pentru monitorizare, cu materiale consumabile. Am început la ora planificată, absolut după grafic. Subiectele au fost clare. Dacă noi ne-am pus la punct şi ne-am pregătit, aşteptam o atitudine corespunzătoare şi din partea elevilor. O să analizăm serios şi punctual cu fiecare unitate şcolară în parte. Şi diriginţii de la clasele a XII-a poartă o responsabilitate. Şi elevii claselor a XII-a poartă ei înşişi responsabilitatea, pentru că sunt majori şi noi am făcut un efort”, spune inspectorul şcolar adjunct Ovidiu Băsceanu. Chiar dacă la un moment dat s-a luat în discuţie şi obligativitatea prezenţei la simulări, inspectorul şcolar general adjunct crede că este, totuşi, o soluţie forţată, care ar putea provoca o reacţie negativă atât din partea părinţilor, cât şi a elevilor.