Psihologia politică şi apărarea socială (VI)

dr. Gustave Le Bon
Psihologia politică se află încă, cum deja am spis-o, în stadiul tatonărilor. Cu toate acestea, încetul cu încetul – de multe ori empiric, dar din ce în ce mai sigur – încep să se contureze regulile după care începe să acţioneze psihologia politică. Dar, atrag atenţia, că nu formulând aceste reguli, vom dovedi valoarea lor, ci, dimpotrivă, demonstrând consecinţele sociale şi politice a ignorării lor, vom scoate în evidenţă necesitatea lor. Acesta este unul dintre scopurile pe care mă voi strădui să le argumentez în această lucrare.
Dezvoltatea argumentării principiilor care m-au ghidat în scrierea acestei cărţi ar cere comentarii pe care spaţiul oferit de aceasta nu le-ar permite; le vom găsi în amănunt expuse, în lucrările mele anterioare.
Sunt, aproape în totalitate, preocupat în această carte cu aplicarea regulilor determinabile ale psihologiei politice asupra evenimentelor contemporane. Chiar limitându-mă la această perioadă foarte circumscrisă, subiectul s-a dovedit a fi şi mai vast, decât credeam, încât a trebuit să mă limitez, adesea, la scurte exemplificări. Să analizezi şi să explici rolul psihologiei politice în evoluţia, desfăşurarea istoriei popoarelor, în cristalizarea formelor specifice lor, de credinţă, în izbucnirea războaielor ce constituie trecutul lor, ar fi trebuit să scriu mult mai multe volume, decât cel pe care mi l-am propus.
Deoarece aveam de abordat subiecte oarecum aride, în consecinţă putând să-l plictisească pe cititor, să-l facă să nu mai fie atras de subiectul acestei cărţi, am căutat să evit formele prea didactice de exprimare şi scriere. Afirmaţiile cele mai serioase şi bine argumentate, au, de multe ori, mai mult impact asupra cititorului, dacă sunt expuse prin propoziţii mult mai accesibile înţelesului celui căruia îi sunt adresate.
Unul dintre capitolele acestei lucrări, consacrat descrierii factorilor folosiţi pentru convingere, demonstrează rolul preponderent pe care îl joacă repetiţia. Convingerea că repetiţia este necesară, m-a determinat să reiau expunerea argumentelor, formulate cu alte cuvinte. Regret că lipsa de spaţiu tipografic m-a împiedicat să fac acest lucru de mai multe ori. Napoleon nu exagera cu nimic spunând că repetiţia este figura retorică de bază într-un discurs scris, dar mai ales rostit. Este chiar corect să spunem că repetiţia constituie unul dintre cei mai activi factori de convingere şi manipulare a maselor.
Toţi marii oameni de Stat au fost conştienţi de puterea sa. Cu ajutorul nenumăratelor repetiţii, folosite în discursurile sale publice, împăratul Germaniei a reuşit să-şi convingă supuşii de utilitatea sacrificiilor necesare pentru a construi o mare flotă de război. Fostul Preşedinte al Statelor-Unite, domnul Roosevelt, scria pe drept cuvânt: ‘Toate marile adevăruri fundamentale riscă să pare ca nişte lucruri deja cunoscute şi totuşi, oricât de cunoscute şi răscunoscute ar fi ele, mereu vom avea nevoie să fie spuse şi răspuse decâte ori va fi nevoie”.
Dacă repetiţia este necesară pentru a răspândi de mai multe ori adevăruri deja cunoscute, oare de câte ori trebuie să repetăm să spunem noile adevăruri pentru a convinge de necesitatea lor? Pentru a mă convinge de acest aspect, l-am experimentat de mai multe ori. De exemplu, apostolii care, de-a lungul timpului, ne-au schimbat concepţiile despre viaţă şi credinţele noastre, nu au reuşit acest lucru decât prin folosirea neobosită a repetiţiei.
Adevărul este că, în realitate, mecanismul procesului de convingere a maselor este profund diferit de cel care este descris şi recomandat în cărţi. Foarte de folos pentru demonstraţiile ştiinţifice, raţiunea joacă un rol foarte mic în ceea ce priveşte geneza credinţelor. În acest caz, ideile discursului, politic şi/sau religios nu se impun deloc prin exactitudinea lor, ci doar atunci când dublul mecanism al repetiţiei şi al influenţării, s-a infiltrat în zonele inconştientului unde se formează motivaţiile ce generează şi justifică comportamentul nostru individual, respectiv pubic. A convinge un individ sau o mulţime de indivizi, nu înseamnă că trebuie să te bazezi doar pe dovedirea justeţii unui raţionament, ci de a face individul sau mulţimea să creadă că aşa a gândit şi el, respectiv ea, chiar dacă, iniţial, nu şi-au dat seama că gândea sau putea gândi în acest fel.
Capitolul II
Necesităţile economice şi teoriile politice
Imaginile reînviate, în memorie, de către povestiri au un impact de emotivitate foarte scăzut, motiv pentru care gradele diferite de impresionare, între trecut şi prezent, nu produc o stare accentuată de sentimente şi emoţii.
Nu ne putem reprezenta concret noţiunile abstracte, decât comparându-le cu impresii concrete deja cunoscute. Cine a văzut cândva o bătălie sau un naufragiu, va fi mereu impresionat de relatarea unor evenimente asemănătoare.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ