Psihologia politică şi apărarea socială (XIII)

dr. Gustave Le Bon
Pentru un observator superficial, desigur, balena pare mai înrudită cu rechinul, decât cu veveriţa, deşi, după structura anatomică generală, mai degrabă trebuie s-o compari cu aceasta din urmă. Din nefericire, în politică, ceea ce ne sare în ochi sunt aparenţele şi nu adevăratele relaţii, ascunse de ochii lumii, dintre politicieni.
Generalităţile ce preced un eveniment politic ne demonstrează că prima dificultate cu care se confruntă psihologia politică este aceea de a descoperi factorii apropiaţi sau îndepărtaţi ai evenimentelor declanşate, pentru a nu atribui acestora doar o singură cauză, cum se face de obicei, ci de a înţelege că, de fapt, evenimentul sau înlănţuirea de evenimente, este, respectiv sunt, în realitate, rezultatul mai multor cauze.
Nu voi insista prea mult asupra analizei dificultăţii de a identifica cu precizie multitudinea de cauze ce produc unul sau mai multe evenimente politice. Pentru a dovedi cât de importantă este identificarea tuturor cauzelor ce produc un eveniment politic, voi pune în discuţie un caz concret destul de simplu de analizat – extinderea socialismului – şi voi enumera câţiva dintre factorii ce au determinat extinderea sa, evidenţiind complexitatea acestora.
La baza apariţiei socialismului se află un element fundamental: Speranţa, Speranţa de a-ţi îmbunătăţi viaţa, de a avea parte de un viitor fericit.
Un astfel de factor are, numai el în sine, o mare putere de a pune omul în mişcare, de a-l face să acţioneze.Dar, numai analizarea sa, totuşi, nu poate să ofere o explicaţie completă a fenomenului social şi politic declanşat, deoarece, din toate timpurile, speranţa de a trăi mai bine a fost unul dintre principalele scopuri ale activităţii omului, dar nu singurul.
Vom mai face un pas cu analiza noastră, remarcând că pe vremuri, oamenii simţeau, mai puţin ca astăzi, nevoia de a-şi îmbunătăţi viaţa, deoarece această nevoie era considerată ca fiind expresia unei lumi viitoare, a unei lumi de vis, de care nimeni nu se îndoia că ar putea exista, dar se considera inutil că poate fi vreodată atinsă, realizată. Omul de rând, de pe vremuri, nu spera în vise, dar cel de astăzi, schimbat, nu mai spră în vise, ci caută aici, în lumea pe care o cunoaşte, să realizeze speranţa de a trăi mai bine. în realitate, omul de azi nu mai visează, stând inactiv, în respect faţă de lege, ca cel de pe vremuri, ci, înlocuieşte visul cu voinţa de modifica lumea, pentru a trăi mai bine. Această caracteristică a omului de azi, tendinţa sa spre schimbarea unei ordini sociale creată de omul trecutu-lui,explică extinderea socialismului.
Deasemenea, dacă analizăm cu atenţie, observăm că oamenii simt nevoia să creadă în ceva, în cineva. Astfel, apare un nou element, dacă privim, în profunzime socialismul: pe zi ce trece, latura sa umanitară se accentuează aşa de puternic, încât devine o nouă religie, de masă, care, destul de repede, o va înlocui pe cea deja existentă. Psihologia modernă ne demonstrează că sentimentul religios, adică venerarea misterului şi nevoia de a se supune unui credo după care să se ghideze gândurile noastre, este o tendinţă ireductibilă a spiritului nostru. Apostolul socialismului nu este altceva decât un nou preot care a modificat numele zeilor. Sufletul acestui nou tip de preot este saturat de o nouă trăire religioasă arzătoare. Ziarul L’Humanite, din 30 noiembrie 1909, ne relatează că tânărul profesor de la Sorbona, care a deschis, recent, prima sesiune de prelegeri a Şcolii socialiste, „a invocat, aşa cum era şi normal, pe unton emoţionant, pe zeiţa Raţione „I
Factorii psihologici pe care i-am precizat, prezintă un caracter general, făcându-i aplicabili tuturor popoarelor. Or, este clar că socialismul capătă, de la o ţară la alta, forme de exprimare şi manifestare diferite. Deci, unele elemente de interpretare trebuie adăugate celor precedente.
în primul rând, ne izbim de rolulu jucat de factorul rasă, adică de predispoziţiile ereditare a naţiunilor de a îmbrăţişa socialismul. Aceste predispoziţii diferă profund de la o naţiune la alta, astfel încât cuvântul socialism devine o etichetă comună care traduce aspiraţii diferite. Cum ar putea aceste aspiraţii să devină comune tuturor popoarelor, pentru a sprijini răspândirea socialismului, când, în realitate, ele au instincte ce le opun unele altora? Astfel, de exemplu, cel din Statele Unite se bazează exclusiv pe energia şi iniţiativa sa individuală, iar cele de origine latină se bazează pe irezistibila şi perpetua nevoie de a beneficia de protecţia unui stăpân.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ