Psihologia politică şi apărarea socială (XVI)

dr. Gustave Le Bon
Deci, cunoaşterea marilor factori generali care-i determină sau cel puţin îi orientează, simplifică puţin problema psihologiei politice.
Totuşi, cunoaşterea acestori factori, în profunzime, este în continuare dificilă, deoarece factorii tranzitorii acţionează în paralel şi în acelaşi timp cu cei permanenţi. De asemenea, factorii tranzitorii sunt aşa de numeroşi încât aspectul lor complicat, uneori, sunt derutanţi şi dau peste cap orice abordare aparent logică. Problema care se pune este cum putem determina rolul lor în desfăşurarea evenimentelor politice?
S-a observat că în afară de marii factori ireductibili a căror acţiune asupra socialului am scos-o în evidenţă, pentru fiecare epocă există şi un mic număr de principii directoare ce canalizează gţndurile şi actele politice în aceiaşi direcţie. Astfel, de exemplu, politica celui De-al Doilea Imperiu a fost orientată după principiul zis al naţionalităţilor, preluat de actualul socialism ce l-a transformat în ideea de bază sub influenţa căreia evoluează, în prezent, devenind cea a egalizării situaţilor sociale sub tutela Statului etc.
Rezultă, în urma la toate consideraţiile expuse până în acest moment, că, în geneza unui eveniment politic, se găsesc mereu numeroase elemente inegale ca importanţă. Rolul psihologiei politice, mai clar, constă în a fi capabil să dozezi importanţa elementelor ce produc evenimentul politic, să-l identifici pe cel principal prin eliminarea celor cu statut de accesoriu în naşterea evenimentului.
Deşi, teoretic, acest procedeu pare simplu de aplicat, când este vorba de politică sau un domeniu oarecare de cercetare ştiinţifică, cum ar fi fizica sau astronimia, eliminarea factorilor secundari nu este indicată, deoarece, luarea acestora în calcul, explică până la urmă, complexitatea fenomenului şi înţelegerea acestuia.
Prin prisma actualelor progrese ştiinţifice, geneza oricărui fenomen apare infinit de complexă Simplicitatea cauzelor este creată de insuficienţa mijloacelor noastre de observare. Asupra greutăţii aflate pe talgerul unui cântar nu-şi exercită influenţa doar gravitaţia Pământului, ci şi a Lunii şi a astrelor ce le vedem pe cer; dar miile de forţe de gravitaţi exercită o atracţie aşa de minimă, în comparaţie cu cea exercitată de planeta noastră, încât nici nu ţinem cont de ele.
Toată perseverenţa savantului pentru a descoperii adevărul ştiinţific constă în a şti să identifice factorii principali ai unui fenomen, neluându-i în consideraţie pe cei secundari. Kepler a reuşit să formuleze legile ce-i poartă numele, doar după ce nu a mai ţinut cont de perturbările minore ce modificau uşor mişcarea planetelor.
Un om de stat adevărat nu procedează cu nimic diferit de modul cum acţionează savantul, ba chiar la fel, dar, oricând poate apărea o conjunctură care-l va obliga să ia în consideraţie următorul aspect, spre deosebire de omul de ştiinţă: un factor politic, momentan considerat secundar, la un moment dat poate juca un rol major în desfăşurarea evenimentului. Orice fizician consideră ca adevărată legea lui Ma-riotte deoarece ignoră elementele prea secundare pentru a modifica vizibil această lege în condiţiile obişnuite de temperatură, dar acelaşi savant ştie că, din clipa în care gazul ajunge la un punct critic, factorii, până atunci neglijaţi, devin preponderenţi. Din acel moment, legea lui Mariotte se dovedeşte a fi inexactă şi trebuie înlocuită cu alta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru legile ce guvernează politica.
Noţiunea de lege absolută, atât de dragă savanţilor din secolul trecut1), tinde să dispară, încetul cu încetul, din actuala gândire ştiinţifică. Din aceleaşi motive ca în domeniul fizicii, nici principile psihologiei politice nu trebuie să devină rigide, avân-du-se pretenţia că sunt de neschimbat, din moment ce fizicienii încep să fie de acord că cele din domeniul lor de activitate nu sunt rigide, putând fi modificate, dacă este necesar. De altfe, principiile sunt permanent bruiate de elemente neprevăzute. Astfel, în anumite momente ale evoluţiei unei societăţi, influenţa factorilor cu care ne-am obişnuit, dispare din cauza apariţiei unor bruşte şi neaşteptate curente de opinie. Dacă omul de Stat cunoaşte mecanismul ce a dus la apariţia noului curent de opinie, îi poate da greutatea de influenţare dorită sau cel puţin îl poate dirija în direcţia urmărită, aşa cum a reuşit Bismarck, în 1870.
1) Se referă la secolul al XIX-lea.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali, de către Mircea COTÂRŢĂ