De la 1 octombrie, străzile din comuna Voineşti vor fi măturate

Date:

Zicala potrivit căreia omul sfinţeşte locul, nu este o vorbă în vânt. Este nevoie doar să-ţi placă ceea ce faci, să fii dedicat unui ţel propus, să nu faci comparaţii şi să vrei cu adevărat ca în urma ta să rămână ceva.
Un exemplu în acest sens este primarul comunei dâmboviţene Voineşti, care are alături un viceprimar destoinic, dar şi o echipă de oameni din primărie care pun suflet în tot ceea ce fac. În ultimii ani, comuna Voineşti a făcut paşi importanţi în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii locale şi alinierea la standardele europene. Pe lângă investiţii majore cu finanţare europeană, şase în exerciţiul bugetar 2007-2014 şi patru în exerciţiul 2014-2020, investiţii prin PNDL, administraţia de la Voineşti a pus mare accent şi pe investiţiile din bugetul local. O mare atenţie a acordat modernizării parcului auto de utilaje ultramoderne. De ani buni, Primăria Voineşti îşi face lucrările de deszăpezire şi lucrările de balastare în regie proprie. Cam rar acest lucru prin localităţile dâmboviţene. Zilele trecute, în dotarea parcului auto de utilaje de la Primăria Voineşti a intrat un nou utilaj, o perie de măturat stradal cu bazin de apă cu pompă de 300 de litri pentru suprimarea prafului. Achiziţia s-a făcut din buget local şi se ridică undeva la 5400 de euro. Potrivit edilului Dănuţ Gabriel Sandu, de la 1 octombrie, străzile vor fi măturate. La acest moment, parcul auto de utilaje de la Primăria Voineşti are în dotare: trei tractoare prevăzute cu lame şi sărăriţe, Unimog cu lamă şi sărăriţă, buldoex-cavator şi o Vidanja de 3000 litri. lnvestiţiile nu se vor opri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Cosmetice coreene pentru ten cu pigmentare

Pigmentarea pielii, inclusiv petele întunecate și tonul neuniform, poate...

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...
error: Conținutul este protejat!!