Fondul de investiţii de aproximativ un miliard de euro pentru dezvoltarea staţiunilor balneare, reducerea cotei de TVA, stabilirea redevenţei zero pentru resursele balneare utilizate pentru sănătate, sunt câteva măsuri pe care Guvernul şi-a propus să le implementeze şi care pot conduce în câţiva ani la revitalizarea turismului balnear românesc. Chiar deputatul PSD Dâmboviţa, Corneliu Ştefan susţine că, o veste bună pentru judeţul Dâmboviţa şi pentru oraşul Pucioasa, este că, pe lista de priorităţi a implementării măsurilor din programul de guvernare se află Fondul de Investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor balneare. Deputatul mai subliniază fatul că, din acest fond se va finanţa dezvoltarea şi modernizarea staţiunii balneo-climaterică Pucioasa.
Primăria oraşului Pucioasa şi societăţile comerciale din oraş vor putea primi finanţări pentru proiecte de investiţii din acest fond. Din fondul de investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor balneare se vor asigura finanţări pentru: modernizarea infrastructurii de transport; modernizarea şi dezvoltarea utilităţilor publice din staţiune; dezvoltarea capacităţilor de cazare; creşterea ocupării forţei de muncă.
Primăria Pucioasa va putea primi finanţări din Fondul de Investiţii pentru dezvoltarea staţiunilor balneare
Date: