Psihologia politică şi apărarea socială (XXII)

dr. Gustave Le Bon
Un fapt izbitor în crearea acestor puteri spontane şi justificând teza expusă aici referitoare la geneza dreptului, este aceea că ele nu se bazează pe texte, adesea nu sunt sancţionate de niciun fel de astfel de text, căpătând astfel o mare putere în timp ce legile clar formulate nu au nici un fel de putere executivă.
Acest fenomen social-juridic se poate, de asemenea, observa în Anglia. Pricipiile cele mai fundamentale ale Guvernului nu se bazează deloc pe astfel de texte. Nu există niciunul pentru a diviza Parlamentul în două Camere, pentru a-i permite să voteze legi, pentru a obliga suveranu să guverneze prin intermediul miniştrilor responsabili etc. Anglia nu are Constituţie scrisă1), chiar dacă are tipul de guvern constituţional. Ea a devenit progresiv o adevărată republică prezidată de un rege. Cu toate aceste, libertatea de exprimare şi gândire este mai mare decât în orice altă republică, cu excepţia Statelor Unite. Cetăţenii englezi sunt liberi să se ducă sau nu la biserică, fără să suporte consecinţele nici unei persecuţii vizibile sau mascate. Ei pot să se unească şi să acumuleze bunuri fără să fie vreodată ameninţaţi cu exproprierea. Ordinele de arestare pe care le-am scos de sub autoritatea regelui pentru a le trece sub cea a procurorilor sunt ceva necunoscut englezilor.
Totul în Anglia dă peste cap ideile noastre referitoare la ordine, raţiune şi simetrie. Dreptul englezesc este alcătuit din elementele cele mai disparate. „Cel mai mare merit al instituţiilor englezeşti, spunea în şedinţa Parlamentului un ministru, domnul Chamberlain, este că nu sunt logice”. Profundă remarcă. Într-adevăr, legile englezeşti nu ţin cont de logică, deoarece au la bază stările create de necesităţile independente ca manifestare de raţiune.
Din păcate, noi, în Franţa, am rămas foarte indiferenţi la aceste idei. Nu ne-am ales cu niciun profit de pe urmaexperienţei social-istorice. Greşelile din momentele conceperii legilor noastre le-am plătit cu numeroase revoluţii, ruine şi masacre. Şi nimeni nu va putea să ne spună cât vom mai plăti în continuare.
Dealtfel, încă nu amajuns în momentul în care vom putea renunţa la iluzie, deoarece mai are apărători în rândul oamenilor foarte inteligenţi. Recent, un eminent om de stat francez susţinea, în prefaţa unei cărţi, necesitatea „de a organizapolitic şi social întreaga societate conform legilor raţiunii”. Din păcate, asta facem cu o neîncetată încăpăţânare de un secol, în mijlocul celor mai înfiorătoare convulsii sociale. Nu vom renunţa niciodată să legiferăm, să organizăm, să reformăm în numele acestei oarbe raţiuni care nu ţine cont nici de necesităţile naturale, nici de cele economice, nici de cele de orice fel? Vom reuşi noi vreodată să înţelegem că societatea nu se află la mila fanteziilor sentimentale ale guvernanţilor şi nu se supune acestor fantezii?Dreptul nu se face, ci este făcut. Această scurtă formulă sintetizează toată istoria dreptului.
1) Această afirmaţie surprinde mereu persoanele care nu cred decât în valoarea textelor scrise. Întâmplarea îmi permite s-o justific în întregime, reproducând un fragment din discursul pronunţat de ministrul englez, domnul Asquith, în faţa Camerei Lorzilor, la începutul lui septembrie 1909:
„S-au împlinit câteva secole de când deciziile noastre sunt reglementate de o Constituţie nescrisă. Desigur, există un text în cartea legilor noastre cu nemuritoare instrumente de acţiune juridică, precum Magna Charta, dar ansamblul libertăţilor noastre şi a drepturilor constituţionale, până în prezent, nu a fost sancţionat de nicio lege care să fi primit formal aprobarea regelui, a Camerei Lorzilor sau a Camerei Comunelor. Noi trăim permanent folosindu-ne de obişnuinţele deja formulate, de cutume, de convenţii care, la origine, s-au dezvoltat încetul cu încetul, fără un ritm unifirm, dar care, odată cu trecerea timpului, au fost universal acceptate şi respectate”.
Tradus din franceză spre luminarea minţii politicienibr dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali de către Mircea COTÂRŢĂ.