Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa, alături de dâmboviţeni la Târgul anual de toamnă de la Titu

Date:

Conducerea Consiliului Judeţean Dâmboviţa a participat, în localitatea Titu, la Târgul anual de toamnă, eveniment organizat, în perioada 13-16 septembrie 2018.Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, împreună cu vicepreşedintele Luciana Cristea, administratorul public al judeţului, lonuţ Săvoiu, parlamentarii Oana Vlăducă şi Corneliu Ştefan, a intrat în dialog cu dâm-boviţenii care au vizitat târgul ce a devenit deja tradiţie. Potrivit autorităţilor locale, au fost prezenţi peste 200 de comercianţi şi se aşteaptă ca, până la finalul evenimentului, să se înregistreze şi peste 5000 de vizitatori.La această ediţie au fost prezentate mărfuri autentice, româneşti, de referinţă pentru potenţialul agricol şi industrial al judeţului Dâmboviţa, precum legume, fructe sau obiecte de artizanat.Cu acest prilej, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Daniel Comănescu, a apreciat activitatea desfăşurată de meşteşugarii şi comercianţii dâmboviţeni, considerând a fi important, pentru dezvoltarea economică a judeţului Dâmboviţa, promovarea produselor autohtone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

Târgoviște sărbătorește 1 Decembrie, Ziua Națională a României 

Târgoviște se pregătește să celebreze cu mândrie Ziua Națională...

„Perspective florale” la Biblioteca Județeană Dâmbovița

Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița invită publicul să...

CSM TÂRGOVIȘTE E ARBITRATĂ CORECT

După analizele efectuate de video-observatorii FR Baschet, Colegiul Central...

SORANA CÎRSTEA, DE NECLINTIT ÎN TOPUL CELOR MAI BUNE JUCĂTOARE DE TENIS ALE ROMÂNIEI

Jucătoarea română cel mai bine clasată în clasamentul WTA...
error: Conținutul este protejat!!