Jandarmii dâmboviţeni au participat sâmbătă, 15 septembrie a.c., la acţiunile de ecolo-gizare care s-au desfăşurat la nivelul judeţului Dâmboviţa, în cadrul campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie”.
Jandarmii s-au alăturat voluntarilor acestui proiect şi au participat la curăţarea arealelor naturale din zona Mănăstirii Dealu.
Încă din anul 2010 când s-a lansat pentru prima dată această campanie de ecologizare în judeţul nostru, Jandarmeria a răspuns prezent, iar de atunci am devenit parteneri în fiecare an.
Crezând în succesul ideii de voluntariat, prin participarea la această campanie, jandarmii doresc să-şi aducă contribuţia la protejarea naturii şi refacerea ecosistemului, demonstrând că sunt alături de comunitate nu numai pe timpul executării misiunilor, ci şi pe planul restabilirii raporturilor normale dintre mediu şi om.
„Letşs Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România care îşi propune să responsabilizeze autorităţile şi cetăţenii în vederea curăţării întregii tări de deşeuri într-o singură zi.
Participarea jandarmilor la această acţiune se înscrie în cadrul unui parteneriat încheiat la nivel naţional între Jandarmeria Română şi Asociaţia Viitorul în Zori, organizatorul principal al proiectului.
Jandarmeria Dâmboviţa a răspuns prezent la „Ziua Naţională de Curăţenie”
Date: