Se fac ultimele pregătiri pentru Festivalul „Crizantema de Aur”, ediţia a 51-a. Pe parcursul a trei zile, 18-20 octombrie 2018, în municipiul Târgovişte, se desfăşoară sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, cea de-a 51-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. În acest an tema este „Romanţa ne uneşte”, evenimentul fiind dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi, totodată, salvgardării şi promovării Romanţei ca gen muzical al patrimoniului cultural naţional, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, în co-producţie cu Televiziunea Română şi în parteneriat cu Radio România.Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte. Concertele vor începe în fiecare seară la ora
18.00.
Juriul Concursului de Interpretare va fi format din mari interpreţi de romanţă şi personalităţi ale vieţii muzicale din România şi Republica Moldova. Preşedintele de onoare al juriului: compozitorul Eugen Doga. Juriul Concursului de Creaţie va fi format din renumiţi compozitori români din România şi Republica Moldova, desemnaţi de UCMR şi UMM. Preşedintele de onoare al juriului: compozitorul Jolt Kerestely; Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu.
Regia şi scenografia: Mihai Constantin Ranin, directorul Teatrului „Tony Bulandra” Târgovişte.
„Romanţa ne uneşte”, tema Festivalului „Crizantema de Aur”, ediţia a 51-a
Date: