Impozitarea micilor fermieri -un proiect care generează controverse

Date:

fermieri■ Potrivit estimărilor vor plăti impozit 650-670.000 de fermieri, persoane fizice, care „sunt în piaţă”, adică obţin venituri din cultivarea pământului şi creşterea animalelor şi care primesc subvenţii de la stat.
. Majoritatea ţăranilor, proprietari ai fermelor de subzistenţă, nu va fi afectată de introducerea acestei măsuri Potrivit unui proiect aflat în lucru la ministerul de resort, fermierii mai înstăriţi, persoane fizice, urmează să plătească un impozit stabilit în funcţie de dimensiunea exploa-taţiei agricole pe care o deţin.
De la bun început trebuie făcută precizarea că nu vor plăti acest impozit ţăranii care cultivă cu cereale mai puţin de două hectare, cei care cresc mai puţin de trei vaci cu lapte, ori şase porci, care deţin solarii mai mici de 500 mp, care lucrează sub 1,5 hectare de plantaţii de pomi fructiferi şi aşa mai departe. Referitor la acest sistem de impozitare, de la Direcţia Judeţeană pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală am aflat că a fost gândit ca impozitarea unei norme de venit, calculată pe principii bine definite, ca raport între cheltuielile şi nivelul veniturilor.
Pentru un hectar cultivat cu cereale, spre exemplu, norma de venit a fost calculată, ţinând cont şi de sprijinul acordat de stat, la aproximativ 460 lei, sumă căreia i-ar corespunde o valoare a impozitului de 90-95 lei, din care 5,5% ar însemna contravaloarea asigurării de sănătate a fermierului. Pentru o vacă cu lapte, norma a fost calculată la 111,68 lei şi la 4.700 lei pentru 1,5 hectare de livadă.
Fermierii din această categorie, persoane fizice, nu vor mai plăti cei 7,5% calculaţi potrivit declaraţiilor de vânzare şi vor avea avantajul că beneficiază de asigurare de sănătate. Acest impozit este oarecum asemănător cu impozitul forfetar şi este proporţional cu dimensiunea exploataţiei.
Reprezentanţii femie-rilor privesc însă cu destulă reticenţă această iniţiativă. Vicepreşedintele Agrostar, Florin Istrate, a fost de părere că sunt necesare calcule şi discuţii foarte serioase înainte de a fi luată o decizie. „Trebuie ţinut cont că nu avem o piaţă a produselor agricole şi analizate toate situaţiile posibile, pentru a nu nedreptăţi pe nimeni” – a spus Florin Istrate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Popular

Știri
Dâmbovița

REMIZĂ ÎN ANONIMAT

Stadionul Steaua a găzduit, marți seară, ultimul meci al...

VĂTAVU, MULȚUMIT DE PUNCTUL SCOS ÎN GHENCEA

Steaua a remizat, pe stadionul Ghencea, scor 1-1, cu...

CHINDIA SMULGE UN PUNCT PE TERENUL STELEI

Steaua București - Chindia Târgoviște 1-1 (1-0) Stadion: Ghencea. Au marcat:...

Moreni: Se fac înscrieri pentru participarea la Cupa Moș Crăciun, la înot

Copiii din Municipiul Moreni, cu vârsta cuprinsă între 5...
error: Conținutul este protejat!!