Psihologia politică şi apărarea socială (XLVIII)

de Gustave Le Bon_
Problema învăţământului este înainte de toate o problemă de psihologie. Dar, principiile fundamentale ale învăţământului nostru clasic, din şcolile primare până la cele superioare, au la bază o serie de enorme greşeli psihologice. Din acest aspect rezultă că sistemul nostru de învăţământ universitar a devenit una din principalele cauze ale apariţiei anarhiei sociale ce ne roade până la măduva oaselor şi a decadenţei ce ne ameninţă.
***
într-o după-amiază de iarnă înnorată, a venit acasă la mine un bătrân, cu trăsăturile feţei fine şi privirea pătrunzătoare. Avea în mână Psihologia educaţiei scrisă de mine, a noua ediţie ce tocmai apăruse, şi fără niciun fel de introducere, îmi spuse:
„Sistemul nostru de învăţământ nu poate rezista prea mult timp. Universitatea noastră va duce Franţa către cea mai mare decadenţă. Sunt senator, membru al Academiei de ştiinţă şi al Academiei de medicină, fost profesor de facultate şi, în consecinţă, sunt titular al mai multor catedre. Mi-aţi atras atenţia prin ideile pe care le expuneţi în această carte. Va trebui să mă ajutaţi, furnizându-mi date, informaţii pentru a ţine în Senat un discurs documentat”.
Pe atunci, nu-l cunoşteam personal pe interlocutorul meu, ştiind doar că la vremea respectivă era considerat cel mai bun chirurg. O astfel de precizare este de ajuns pentru a indica despre cine este vorba1).
Vizita ilustrului academinian s-a repetat de mai multe ori. Rezultatul final al convorbirilor noastre a fost că, pentru a schimba învăţământul, este necesar ca, în primul rând, să schimbăm mentalitatea şefilor de catedră universitari, apoi a profesorilor, a părinţilor şi a elevilor. Pus în faţa acestei realităţi, eminentul senator a renunţat de la sine la discursul pe care vroia să-l ţină. Nu puţine întrebări a suscitat cărţile, documentele şi broşurile referitoare la învăţământ. Toate au arătat cât de refractare la nou sunt ideile moştenite de către popoare şi cât de tiranic le transmite trecutul acestora când este vorba de învăţământ.
Problemele ridicate de învăţământul francez a dat naştere la o dublă constatre: necesitatea, universal recunoscută, a unei reforme şi totala imposibilitate de a o realiza.
Legislatori, profesori, savanţi, oameni de litere, cu toţii sunt de acord că sistemul nostru de învăţământ este învechit, iar timpul petrecut în liceu şi în şcoala primară este un timp pierdut degeaba. Toată lumea îşi dă seama că cine vrea să reuşească în viaţă, trebuie să o ia de la capăt cu învăţarea, de data aceasta doar ce-l interesaeză şi, în a doua parte a vieţii sale să fie preocupat doar să distrugă iluziile, greşelile şi modul de a gândi pe care le-a căpătat în prima parte a vieţii sale.
Toţi sunt în totalitate de acord asupra acestui aspect, dar, în ciuda eforturilor depuse zilnic, sistemul nostru de învăţămâmt, de cincizeci de ani de zile nu a realizat niciun progres. Fiecare schimbare propusă şi adoptată, înloc să schimbe învăţământul francez în bine, dimpotrivă, nu a făcut decât să-i accentueze şi mai mult defectele.
1) Gustave Le Bon se referă la Léon Labbé, (născut în 29 septembrie 1832 la Merlerault, decedat la Paris în 21 martie 1916) chirurg şi om politic francez, în 1879, membru al Academiei de Medicină, senator de Orne din1892 până în 1916, promovat în grad de comandor al Legiunii de onoare pe 31 martie 18912. Este promotorul Legii Labbé din 1914, ce a făcut obligatoriu vaccinul anti-tifos pentru soldaţii francezi.
Tradus din franceză de către Mircea COTÂRŢĂ spre luminarea minţii politicienilor dâmboviţeni şi a jurnaliştilor locali.